Sunt clipe în care îţi spui că viaţa n-are nici un sens, în afară să te facă să suferi; dar după astfel de meditaţii, şi mai ales dacă le relativizezi, dacă le priveşti puţin cu neseriozitate, conştientizezi cu claritate că ai posibilitatea să duci o existenţă bazată pe satisfacerea imediată a pulsiunilor, stare care-ţi aduce multe avantaje, adică trăirea existenţei fără prea multă filosofie şi fără să te gândeşti prea mult la viitor.
Când simţeam că viaţa mea e plictisitoare, mă apucam să citesc romane erotice. Anais Nin, spre exemplu, îşi nota impresiile după fiecare partidă de sex, în schimb eu eram cam uitucă la capitolul acesta. De fapt, nici nu aveam cu ce să mă laud.
Neavând o viaţă sexuală bogată, dar dorindu-mi să am, scriam texte de genul :
‚Să ne imaginăm că, pentru o zi, omul şi-ar pierde toate facultăţile raţionale şi nu i-ar rămâne decât dorinţa sexuală.
Oamenii ar merge pe stradă goi sau îmbrăcaţi transparent şi nu s-ar gândi decât la ritualuri de împerechere. Fidelitatea n-ar fi în pericol (în cazul în care nivelul de inteligenţă al omului ar fi măcar la nivelul delfinului); într-un tramvai de exemplu, fiecare scaun ar avea o gaură în mijloc, în care câte un tip şi-ar introduce organul, iar o femeie s-ar aşeza în el, ca din întâmplare sau voit.
Să ne imaginăm că ar fi la modă tatuajul penisului care ar putea semăna cu un şarpe galben, cu clopoţei, cobră etc.
Să ne imaginăm că sperma ar avea gust de milkshake de vanilie, iar sucul păsăricii de whisky cream. Toată lumea n-ar bea decât whisky cream cu milkshake. Iar după aceea, ar merge la toaletă şi ar defeca o pastă cu gust de tiramisu. N-am mai avea nevoie de coloranţi sau E-uri, care sînt cancerigene şi lumea ar mânca tiramisu care defecat ar avea gust de orez în lapte. Şi aşa mai departe.’
Din fericire pentru mine se apropiau sărbătorile de iarnă şi cu ele o potolire a setei mele senzuale.
Era ajunul Crăciunului şi eu, împreună cu Cornelia si Briana, ne gândeam ce aveam să facem de Revelion. Nici una nu aveam prieten şi nici planuri pentru petrecerea Noului An. Cu gaşca lui Rin rupsesem legăturile, nu mai aveam chef să-l revăd pe Denis. Voiam să-mi trăiesc viaţa într-un mod cât se poate de autentic. Adică să agăţ un tip pentru mine şi nu de ochii lumii.
Toate trei ne-au întâlnit într-un bar din pasajul Vulturul Argintiu, pe la 19 seara, un bar descoperit de curând. La ora asta, mai găseai o masă liberă, după ora 21 totul era full. Ne-am aşezat şi noi la o masă şi am comandat nişte beri, urându-ne să găsim un tip fain. Din difuzoare începu să curgă o piesă de Depeche Mode, Personal Jesus: You’re own, personal Jesus, Someone to be your friend, someone who cares...
Peste câteva minute, o gaşcă de tipi mişto s-au instalat la masa din apropierea noastră. Doi dintre ei, un brunet şi un blond, se tot uitau în direcţia noastră.
După câteva minute, brunetul a venit la masa noastră şi ne-a spus, cu un aer jucăuş:
-Salut, sînt Josh. Mi-ar face plăcere să ne cunoaştem.
(...)
mercredi 8 août 2007
cap XIII O mica satisfactie Bulevardul Iluziilor colt cu strada Libertatii
Ca să uit de viaţa mea sentimentală prăpăstioasă, vara aceea am stat mult timp pe chat. Aveam conversaţii sub diverse pseudonime, cu tot felul de oameni; scopul principal era să uit de deşertăciunea vieţii mele şi să încerc să mă amuz puţin.
Mă distram să agăţ pe unul şi altul, apoi, după ce discuţia lua o întorsătura serioasă, să le dau întâlnire undeva şi eu să nu mă prezint. Voiam să devin o fiinţă rece, să trăiesc doar momentul şi în rest să nu-mi mai pese de nimic altceva.
(...)
Vara aia am ajuns numărul 1 în topul chatului. Eram în stare să chetuiesc până şi 24 de ore non-stop. Uneori, când mă apuca nostalgia, pândeam nickul hackerul. În sinea mea, voiam să ştiu dacă a ajuns în Anglia ; speram să fi suferit şi el puţin. Aveam chef de dulcea senzaţie a răzbunării.
Ca întotdeauna de când mă ştiam, şi contrar sentimentelor de iubire împărtăşită, senzaţia dulce a răzbunării nu se lăsă prea mult timp aşteptată. Într-o zi am văzut pe lobby mult aşteptatul nick hackerul din vise. N-am stat pe gânduri şi l-am întrebat direct:
-De unde eşti? Eu sînt din Anglia.
Ştiam că dacă va auzi de Anglia, va răspunde. Şi a fost exact cum m-am gândit. Apoi am continuat:
-În ce zonă activezi?Raţională sau iraţională?
El mi-a răspuns ca şi cum ar fi avut o revelaţie:
-Hopa.
Apoi a adăugat:
-Păi în vise.
I-am răspuns ironic, ştiind că el nu va sesiza nuanţa mea:
-Da. Asta ştiu.
M-a provocat:
-Depinde cum consideri tu că sînt visele, mi-a întors-o, dornic de o sondare a terenului.
I-am răspuns pe măsură:
-Păi visele sînt iraţionale când le visezi şi raţionale când se întâmplă.
El a completat rapid cu:
-Şi de fapt sînt vampir energetic. Apar în visele muritoarelor şi profit de ele.
Îşi intrase în stilul lui caracteristic.
-Da, am auzit, i-am răspuns eu, cu o uşoară tristeţe.
Apoi, să nu las nici o îndoială, am adăugat:
-Citind în dicţionar.
Totuşi, n-am putut să mă abţin şi vorbele mi-au luat-o pe dinainte:
-Şi îţi mai place meseria asta sau te-ai lăsat de ea?
-Îmi mai place, mi-a răspuns el, sigur pe sine.
-Mă bucur să aud, am continuat eu jocul.
-Numai că am îmbătrânit şi începe frate-miu să-mi fure locul.
O, auzeam o urmă de modestie, înclinaţie pe care nu i-o întâlnisem nici o clipă înainte.
-Şi în afară de vampirismu ăsta, când te trezeşti, ce zonă a pământeanului ţi se pare mai apetisantă?
-Adică la ce te referi exact? m-a întrebat, confuz.
Nu voiam să-l enervez, nu asta era intenţia mea. Am simplificat:
-În afară de activitatea ta de hacker din vise, adică aceea de a tulbura muritoarele, când te saturi de asta, ce alte activităţi te atrag?
-Prizatu, pictatu, fotografia.
Apoi m-a întrebat:
-Şi esti din Anglia?
-Da, am răspuns satisfacută.
Aveam să aflu în curând dacă a fost sau nu acolo. Răspunsul a venit într-o secundă:
-Am stat un an în Anglia.
M-am prefăcut surprinsă şi l-am întrebat când.
-Am venit acum două luni, a precizat el.
-Şi cum a fost?De ce n-ai rămas?n-am putut eu să mă abţin.
-A fost naşpa, mi-a răspuns sincer.
L-am întrebat de ce, nu fără să zâmbesc în sinea mea.
-Dacă mă duceam ca student, poate era frumos, mi-a zis cu o uşoara tristeţe. să-ţi imaginezi, ca să te simţi satisfăcut.
(...)
Mă distram să agăţ pe unul şi altul, apoi, după ce discuţia lua o întorsătura serioasă, să le dau întâlnire undeva şi eu să nu mă prezint. Voiam să devin o fiinţă rece, să trăiesc doar momentul şi în rest să nu-mi mai pese de nimic altceva.
(...)
Vara aia am ajuns numărul 1 în topul chatului. Eram în stare să chetuiesc până şi 24 de ore non-stop. Uneori, când mă apuca nostalgia, pândeam nickul hackerul. În sinea mea, voiam să ştiu dacă a ajuns în Anglia ; speram să fi suferit şi el puţin. Aveam chef de dulcea senzaţie a răzbunării.
Ca întotdeauna de când mă ştiam, şi contrar sentimentelor de iubire împărtăşită, senzaţia dulce a răzbunării nu se lăsă prea mult timp aşteptată. Într-o zi am văzut pe lobby mult aşteptatul nick hackerul din vise. N-am stat pe gânduri şi l-am întrebat direct:
-De unde eşti? Eu sînt din Anglia.
Ştiam că dacă va auzi de Anglia, va răspunde. Şi a fost exact cum m-am gândit. Apoi am continuat:
-În ce zonă activezi?Raţională sau iraţională?
El mi-a răspuns ca şi cum ar fi avut o revelaţie:
-Hopa.
Apoi a adăugat:
-Păi în vise.
I-am răspuns ironic, ştiind că el nu va sesiza nuanţa mea:
-Da. Asta ştiu.
M-a provocat:
-Depinde cum consideri tu că sînt visele, mi-a întors-o, dornic de o sondare a terenului.
I-am răspuns pe măsură:
-Păi visele sînt iraţionale când le visezi şi raţionale când se întâmplă.
El a completat rapid cu:
-Şi de fapt sînt vampir energetic. Apar în visele muritoarelor şi profit de ele.
Îşi intrase în stilul lui caracteristic.
-Da, am auzit, i-am răspuns eu, cu o uşoară tristeţe.
Apoi, să nu las nici o îndoială, am adăugat:
-Citind în dicţionar.
Totuşi, n-am putut să mă abţin şi vorbele mi-au luat-o pe dinainte:
-Şi îţi mai place meseria asta sau te-ai lăsat de ea?
-Îmi mai place, mi-a răspuns el, sigur pe sine.
-Mă bucur să aud, am continuat eu jocul.
-Numai că am îmbătrânit şi începe frate-miu să-mi fure locul.
O, auzeam o urmă de modestie, înclinaţie pe care nu i-o întâlnisem nici o clipă înainte.
-Şi în afară de vampirismu ăsta, când te trezeşti, ce zonă a pământeanului ţi se pare mai apetisantă?
-Adică la ce te referi exact? m-a întrebat, confuz.
Nu voiam să-l enervez, nu asta era intenţia mea. Am simplificat:
-În afară de activitatea ta de hacker din vise, adică aceea de a tulbura muritoarele, când te saturi de asta, ce alte activităţi te atrag?
-Prizatu, pictatu, fotografia.
Apoi m-a întrebat:
-Şi esti din Anglia?
-Da, am răspuns satisfacută.
Aveam să aflu în curând dacă a fost sau nu acolo. Răspunsul a venit într-o secundă:
-Am stat un an în Anglia.
M-am prefăcut surprinsă şi l-am întrebat când.
-Am venit acum două luni, a precizat el.
-Şi cum a fost?De ce n-ai rămas?n-am putut eu să mă abţin.
-A fost naşpa, mi-a răspuns sincer.
L-am întrebat de ce, nu fără să zâmbesc în sinea mea.
-Dacă mă duceam ca student, poate era frumos, mi-a zis cu o uşoara tristeţe. să-ţi imaginezi, ca să te simţi satisfăcut.
(...)
Cap XII Un hacker si o uniune de convenienta Bulevardul Iluziilor colt cu strada Libertatii
Eram lămurită şi cum sta treaba cu aventurile pe munte ; Ciresarii vorbea despre o stare ideală, romantiza plimbările pe munte, la fel ca majoritatea prozatorilor din vremea aceea ; romantismul ăsta e o stare al naibii de păcătoasă, pentru că te face sa visezi la ceva care nu există.
În mod normal ar fi trebuit să urmeze o perioadă foarte calmă din viaţa mea, în care singurul meu scop să fie învăţatul, asistarea la toate cursurile, renunţarea la alcool, la gândul despre sex, în vederea unei vieţi pure, care să mă vindece pe veci de pofte şi să mă conducă înspre idealul femeilor românce în general : întemeierea unei relaţii bazate pe iubire şi înâelegere, cu un macho-man mioritic, care să-mi pretindă fidelitate şi după vreun an de căsătorie să-mi propună un sex în trei.
În schimb, îmi trăiam viaţa într-o indiferenţă pe care uneori o confundam cu boemia: mă duceam la cursuri uneori, când aveam chef, şi pentru că nu-mi ajungea bursa, mai făceam întrebări pentru concursurile de cultură de la ProTV, cu care ocazie învăţam o groază despre istoria lumii, despre ştiinţă, biologie, cinema ; în astfel de momente îmi petreceam vremea util, îmi construiam un bagaj de cunoştinţe care serveşte omului în general după ce şi-a consumat toate pasiunile şi când nu-i mai rămâne decât să se lanseze în lungi discuţii interminabile despre câte se întâmplă în lume.
Erau şi momente în care simţeam o plictiseală totală faţă de tot şi de toate, o plictiseală care se pogora asupra mea ca o ceaţă groasă, în care nu mai vezi nimic ; într-un astfel de moment mi-am făcut intrarea în lumea chatului.
Ziua în care am început să vorbesc pe chat prima oară a însemnat pentru mine descoperirea unui univers în care am putut să-mi înving cât de cât timiditatea. Când vorbeşti cu cineva care nu are habar de identitatea ta, căruia poţi să-i îndrugi verzi şi uscate, poţi să fii cine vrei tu, scapi de limita învelişului uman, de diferenţa dintre sexe, îţi construieşti un univers aşa cum îl vrei tu. E ca şi cum ţi-ai oferi o călătorie în afara trupului şi ai deveni altcineva, e o chestie liberatoare.
Dacă la început răspundeam tuturor celor ce mă întrebau din start : asl, pls şi alte prescurtări idioate de genul asta, după o vreme am învăţat că ăştia se numesc ţărani, aşa că am început să ma centrez pe cei care scriau o frază inteligentă pe ecran din prima clipă a conversaţiei. De exemplu : la tine plouă ?sau : citesc Eliade sau orice altceva care era inteligent.
Într-o seară, pe când ascultam Linking Park, In The End, la puţină vreme de la intrarea mea în lumea internetului, am văzut pe loby un nick neobişnuit : hackerul.
Îmi alesesem ca nick cafeaua-cu-sare şi în scurt timp, după câteva replici cu Noni, după cum mi-a spus că-l cheamă, i-am cerut o poză. Când mi-am verificat mailul, am rămas traznită. Îmi trimisese trei poze: una care îl înfăţişa, un puşti cu părul negru, cârlionţat şi purtând un tricou cu o formaţie punk ; alta, în care era ras în cap, dar nu radical, pentru că avea capul ca tatuat cu tot felul de cerculeţe, iar a treia poză cu o tipă senzuală, cu buze pline, brunetă, cu părul scurt.
-Dar cu tipa ce-i ?l-am întrebat, curioasă.
-E idealul meu de femeie, am văzut pe ecran.
Mă gândeam că tipa era total diferită de mine, eu fiind la vremea aceea roşcată, cu părul lung.
-Bună gagica, i-am spus, cu o uşoară urmă de regret, dar care nu avea cum să transpară pe ecran.
-Dar îmi plac şi blondele, şi roscatele, mi-a răspuns, ca şi cum mi-ar fi ghicit gândul.
(...)
Într-un final am văzut apropiindu-se de mine un puşti nu foarte înalt, cu nişte căşti pe urechi şi un tricou imprimat cu o formaţie punk. ‘Ce crud e’ mi-am zis, gândindu-mă că n-o s-avem ce discuta, cu toate ca impresia asta avea să mi se şteargă curând.
Ne-am luat o cafea cu cicoare şi ne-am aşezat la prima masă de pe terasă. De la bun început, Noni a afişat o siguranţă de sine, secondată de un jemenfisim care îl prindea ; uneori mă privea în ochi întrebător, cu un zâmbet în colţul gurii, curios ce gândesc cu adevărat despre întâlnirea noastră, eu care făceam eforturi să par dezinvoltă, dar eram deja subjugată de farmecul lui.
Mă aşteptam să-mi spună din moment în moment că era timpul să plece la serviciu-avea un job part-time la un net ; era trecut de ora 12 şi pe la 13 trebuia să fie acolo, dar el se încăpăţâna să vorbească cu mine despre o grămadă de subiecte, dar în acelaşi timp aruncându-mi priviri incandescente, ca şi cum ele erau o perdea ce masca singurul subiect la care ne gândeam de fapt amândoi.
Puştiul era plin de viaţă, îmi vorbea de role şi de jocuri pe calculator ( counter strike şi diablo), era spontan, nu avea idei fixe, era un amestec ciudat de copilărie, indolenţă, ambiţie şi deşteptăciune. Era un tip de băiat pe care nu-l mai întâlnisem.
După aia ne-am dus în Cişmigiu şi el s-a aşezat călare pe o bancă, în acelaşi timp privindu-mă cu subînţeles, ceea ce m-a făcut să ma simt ciudat, pentru că nu mai avusesem niciodată o întâlnire cu cineva atât de tânăr. Bine, nu era mai tânăr ca mine decât cu 3 ani, dar avea alura unui pusşti.
Mi-a povestit cum a spart nişte servere de la o binecunoscută televiziune naţională, cum a luat nişte logouri de la un net, era isteţ foc. Aveam de-a face cu un hacker, o creatură inteligentă şi plină de farmec.
După-amiaza, în timp ce el era la serviciu, am intrat din nou pe chat şi Noni mi-a vorbit despre muzică, despre viaţă, simţeam că se leaga ceva ; ‘dacă vrei vino la mine deseară, bem bere, ascultăm muzică,’ i-am spus şi, spre surprinderea mea, a venit.
(...)
În mod normal ar fi trebuit să urmeze o perioadă foarte calmă din viaţa mea, în care singurul meu scop să fie învăţatul, asistarea la toate cursurile, renunţarea la alcool, la gândul despre sex, în vederea unei vieţi pure, care să mă vindece pe veci de pofte şi să mă conducă înspre idealul femeilor românce în general : întemeierea unei relaţii bazate pe iubire şi înâelegere, cu un macho-man mioritic, care să-mi pretindă fidelitate şi după vreun an de căsătorie să-mi propună un sex în trei.
În schimb, îmi trăiam viaţa într-o indiferenţă pe care uneori o confundam cu boemia: mă duceam la cursuri uneori, când aveam chef, şi pentru că nu-mi ajungea bursa, mai făceam întrebări pentru concursurile de cultură de la ProTV, cu care ocazie învăţam o groază despre istoria lumii, despre ştiinţă, biologie, cinema ; în astfel de momente îmi petreceam vremea util, îmi construiam un bagaj de cunoştinţe care serveşte omului în general după ce şi-a consumat toate pasiunile şi când nu-i mai rămâne decât să se lanseze în lungi discuţii interminabile despre câte se întâmplă în lume.
Erau şi momente în care simţeam o plictiseală totală faţă de tot şi de toate, o plictiseală care se pogora asupra mea ca o ceaţă groasă, în care nu mai vezi nimic ; într-un astfel de moment mi-am făcut intrarea în lumea chatului.
Ziua în care am început să vorbesc pe chat prima oară a însemnat pentru mine descoperirea unui univers în care am putut să-mi înving cât de cât timiditatea. Când vorbeşti cu cineva care nu are habar de identitatea ta, căruia poţi să-i îndrugi verzi şi uscate, poţi să fii cine vrei tu, scapi de limita învelişului uman, de diferenţa dintre sexe, îţi construieşti un univers aşa cum îl vrei tu. E ca şi cum ţi-ai oferi o călătorie în afara trupului şi ai deveni altcineva, e o chestie liberatoare.
Dacă la început răspundeam tuturor celor ce mă întrebau din start : asl, pls şi alte prescurtări idioate de genul asta, după o vreme am învăţat că ăştia se numesc ţărani, aşa că am început să ma centrez pe cei care scriau o frază inteligentă pe ecran din prima clipă a conversaţiei. De exemplu : la tine plouă ?sau : citesc Eliade sau orice altceva care era inteligent.
Într-o seară, pe când ascultam Linking Park, In The End, la puţină vreme de la intrarea mea în lumea internetului, am văzut pe loby un nick neobişnuit : hackerul.
Îmi alesesem ca nick cafeaua-cu-sare şi în scurt timp, după câteva replici cu Noni, după cum mi-a spus că-l cheamă, i-am cerut o poză. Când mi-am verificat mailul, am rămas traznită. Îmi trimisese trei poze: una care îl înfăţişa, un puşti cu părul negru, cârlionţat şi purtând un tricou cu o formaţie punk ; alta, în care era ras în cap, dar nu radical, pentru că avea capul ca tatuat cu tot felul de cerculeţe, iar a treia poză cu o tipă senzuală, cu buze pline, brunetă, cu părul scurt.
-Dar cu tipa ce-i ?l-am întrebat, curioasă.
-E idealul meu de femeie, am văzut pe ecran.
Mă gândeam că tipa era total diferită de mine, eu fiind la vremea aceea roşcată, cu părul lung.
-Bună gagica, i-am spus, cu o uşoară urmă de regret, dar care nu avea cum să transpară pe ecran.
-Dar îmi plac şi blondele, şi roscatele, mi-a răspuns, ca şi cum mi-ar fi ghicit gândul.
(...)
Într-un final am văzut apropiindu-se de mine un puşti nu foarte înalt, cu nişte căşti pe urechi şi un tricou imprimat cu o formaţie punk. ‘Ce crud e’ mi-am zis, gândindu-mă că n-o s-avem ce discuta, cu toate ca impresia asta avea să mi se şteargă curând.
Ne-am luat o cafea cu cicoare şi ne-am aşezat la prima masă de pe terasă. De la bun început, Noni a afişat o siguranţă de sine, secondată de un jemenfisim care îl prindea ; uneori mă privea în ochi întrebător, cu un zâmbet în colţul gurii, curios ce gândesc cu adevărat despre întâlnirea noastră, eu care făceam eforturi să par dezinvoltă, dar eram deja subjugată de farmecul lui.
Mă aşteptam să-mi spună din moment în moment că era timpul să plece la serviciu-avea un job part-time la un net ; era trecut de ora 12 şi pe la 13 trebuia să fie acolo, dar el se încăpăţâna să vorbească cu mine despre o grămadă de subiecte, dar în acelaşi timp aruncându-mi priviri incandescente, ca şi cum ele erau o perdea ce masca singurul subiect la care ne gândeam de fapt amândoi.
Puştiul era plin de viaţă, îmi vorbea de role şi de jocuri pe calculator ( counter strike şi diablo), era spontan, nu avea idei fixe, era un amestec ciudat de copilărie, indolenţă, ambiţie şi deşteptăciune. Era un tip de băiat pe care nu-l mai întâlnisem.
După aia ne-am dus în Cişmigiu şi el s-a aşezat călare pe o bancă, în acelaşi timp privindu-mă cu subînţeles, ceea ce m-a făcut să ma simt ciudat, pentru că nu mai avusesem niciodată o întâlnire cu cineva atât de tânăr. Bine, nu era mai tânăr ca mine decât cu 3 ani, dar avea alura unui pusşti.
Mi-a povestit cum a spart nişte servere de la o binecunoscută televiziune naţională, cum a luat nişte logouri de la un net, era isteţ foc. Aveam de-a face cu un hacker, o creatură inteligentă şi plină de farmec.
După-amiaza, în timp ce el era la serviciu, am intrat din nou pe chat şi Noni mi-a vorbit despre muzică, despre viaţă, simţeam că se leaga ceva ; ‘dacă vrei vino la mine deseară, bem bere, ascultăm muzică,’ i-am spus şi, spre surprinderea mea, a venit.
(...)
Cap XI Natura, o alternativa pentru sex si dragoste-Bulevardul Iluziilor colt cu strada Libertatii
(...)
Aşadar mă aflam în buda vagonului de tren, sporovăind fericită despre câte-n lună şi-n stele cu prietena mea Daphné, care mă invitase în acea excursie.
O parte din grup veniseră în cuplu, alţii erau singuri, ca mine.
De când o terminasem cu poetul, nu avusesem o relaţie prea strânsă cu vreun tip, doar de două ori mi s-a părut că zăresc nişte tipi mai plăcuţi, unul din ei pe care l-am întâlnit la discoteca Blue Night, din Grozăveşti, Gani, slăbuţ, brunet, dar cu ochi frumoşi, care îmi povestea tot timpul de Galaţi (de unde era) şi că pentru el femeia ideală era cea cu care nu se cearta niciodată ( ce plictisitor! îmi spuneam), care pe deasupra era şi gelos, de care m-am despărţit la scurtă vreme. Despre el ţin minte că ne mozoleam pe coridoarele insalubre ale caminului A, pe întuneric, dar nu am ajuns niciodată la mai mult.
Al doilea tip de care mi-a plăcut a fost un coleg de an, Mihnea, un tip înalt, blond, cu ochi albaştri, inteligent, cu care mergeam adesea în parc, unde compuneam uneori poezii la umbra unui copac, pe care el le semna totdeauna cu Allport Gallas. Într-o zi pe când mergeam la coafor, m-am întâlnit cu Mihnea pe stradă şi m-a însoţit din proprie iniţiativă până la locul cu pricina, aproape de Piaţa Amzei. A aşteptat răbdător până părul meu a fost coafat, apoi m-a însoţit până în staţia de autobus, unde înainte să plece m-a sărutat îndelung.
După aceea nu s-a mai întâmplat nimic, nu am discutat niciodată acel incident. Sărutul nostru s-a topit ca un fulg de nea admirat doar o clipă. Unele relaţii în viaţă asta sunt ca visele de care îţi aminteşti la trezire că au fost mişto, dar după câteva secunde le uiţi definitiv.
Aşa că la momentul în care contemplam munţii de la geamul toaletei eram liberă ca pasărea cerului şi nu simţeam că-mi lipseşte ceva.
Trenul a oprit după aproximativ trei ore în Predeal, de unde am pornit veseli, cu rucsacurile în spinare, către înălţimile ce ne aşteptau.
(...)
Aşadar mă aflam în buda vagonului de tren, sporovăind fericită despre câte-n lună şi-n stele cu prietena mea Daphné, care mă invitase în acea excursie.
O parte din grup veniseră în cuplu, alţii erau singuri, ca mine.
De când o terminasem cu poetul, nu avusesem o relaţie prea strânsă cu vreun tip, doar de două ori mi s-a părut că zăresc nişte tipi mai plăcuţi, unul din ei pe care l-am întâlnit la discoteca Blue Night, din Grozăveşti, Gani, slăbuţ, brunet, dar cu ochi frumoşi, care îmi povestea tot timpul de Galaţi (de unde era) şi că pentru el femeia ideală era cea cu care nu se cearta niciodată ( ce plictisitor! îmi spuneam), care pe deasupra era şi gelos, de care m-am despărţit la scurtă vreme. Despre el ţin minte că ne mozoleam pe coridoarele insalubre ale caminului A, pe întuneric, dar nu am ajuns niciodată la mai mult.
Al doilea tip de care mi-a plăcut a fost un coleg de an, Mihnea, un tip înalt, blond, cu ochi albaştri, inteligent, cu care mergeam adesea în parc, unde compuneam uneori poezii la umbra unui copac, pe care el le semna totdeauna cu Allport Gallas. Într-o zi pe când mergeam la coafor, m-am întâlnit cu Mihnea pe stradă şi m-a însoţit din proprie iniţiativă până la locul cu pricina, aproape de Piaţa Amzei. A aşteptat răbdător până părul meu a fost coafat, apoi m-a însoţit până în staţia de autobus, unde înainte să plece m-a sărutat îndelung.
După aceea nu s-a mai întâmplat nimic, nu am discutat niciodată acel incident. Sărutul nostru s-a topit ca un fulg de nea admirat doar o clipă. Unele relaţii în viaţă asta sunt ca visele de care îţi aminteşti la trezire că au fost mişto, dar după câteva secunde le uiţi definitiv.
Aşa că la momentul în care contemplam munţii de la geamul toaletei eram liberă ca pasărea cerului şi nu simţeam că-mi lipseşte ceva.
Trenul a oprit după aproximativ trei ore în Predeal, de unde am pornit veseli, cu rucsacurile în spinare, către înălţimile ce ne aşteptau.
(...)
Cap X Rockul si manelele -Bulevardul Iluziilor colt cu strada Libertatii
(...)
Uneori te loveşti de surprize plăcute chiar de unde nu te aştepţi. Sigur, surprizele astea pot să ducă la alte surprize, dar aşa e în tinereţe: te loveşti din surprize în surprize. Pe fotoliile de piele roşie din holul televiziunii, stătea un tip blond, cu ochelari de soare, şi o tipă roşcată, fiţoasă. Se vedea de la o poştă că erau profesionişti, totuşi habar n-aveam cine erau, până nu s-au prezentat. Auzisem de el, deşi vag, pentru că nu mă omoram după ce cânta el, manele.
Când mă gândesc la manele, îmi amintesc de multe ori de un chef din Grozăveşti la care m-a invitat o colegă cu care mă înţelegeam super, dar care m-a uimit prin preferinţele ei muzicale.
N-am nimic împotriva manelelor, dar prefer totuşi cantecele cu versuri inteligente, chiar dacă sunt fără perdea. Cum stăteam eu, încercând să leg o conversaţie sau să aud o melodie care m-ar fi incitat la dans, am văzut cum un puhoi de studenţi s-au repezit pe ring, aşteptând primele versuri ale unei noi manele, pare-se, care făcea furori. Şi atunci am auzit refrenul ce-i scotea din minţi : Pi la spati pi la spati (să ne-o punem-ziceau studenţii…zi şi noapti…pi la spati pi la spati(să ne-o punem)…zi şi noapti…’
În incinta Oglindei TV, cântăreţul din faţa mea, Bobi, a început să-mi fredoneze ‘Frumoasa’, care era compusă de el şi care era o manea celebră. Eram uimită ca tipul parea inteligent şi în acelaşi timp cânta manele. Iar dădusem peste un specimen rar.
După ce a aflat că eram la prima urcare pe scenă, într-un moment în care Mada şi roşcata erau nu ştiu unde, tipul şi-a scos ochelarii, dezvăluind nişte ochi albaştri limpezi şi m-a întrebat dacă vreau să înregistrez într-un studio performant. Am rămas puţin şocată, dar sub impresia ochilor lui albaştri i-am răspuns că da. În fond nu mai avusem ocazia de a înregistra intr-un studio muzical şi ştiam că nici n-o sa mai am prea curând acea ocazie.
(...)
.
Uneori te loveşti de surprize plăcute chiar de unde nu te aştepţi. Sigur, surprizele astea pot să ducă la alte surprize, dar aşa e în tinereţe: te loveşti din surprize în surprize. Pe fotoliile de piele roşie din holul televiziunii, stătea un tip blond, cu ochelari de soare, şi o tipă roşcată, fiţoasă. Se vedea de la o poştă că erau profesionişti, totuşi habar n-aveam cine erau, până nu s-au prezentat. Auzisem de el, deşi vag, pentru că nu mă omoram după ce cânta el, manele.
Când mă gândesc la manele, îmi amintesc de multe ori de un chef din Grozăveşti la care m-a invitat o colegă cu care mă înţelegeam super, dar care m-a uimit prin preferinţele ei muzicale.
N-am nimic împotriva manelelor, dar prefer totuşi cantecele cu versuri inteligente, chiar dacă sunt fără perdea. Cum stăteam eu, încercând să leg o conversaţie sau să aud o melodie care m-ar fi incitat la dans, am văzut cum un puhoi de studenţi s-au repezit pe ring, aşteptând primele versuri ale unei noi manele, pare-se, care făcea furori. Şi atunci am auzit refrenul ce-i scotea din minţi : Pi la spati pi la spati (să ne-o punem-ziceau studenţii…zi şi noapti…pi la spati pi la spati(să ne-o punem)…zi şi noapti…’
În incinta Oglindei TV, cântăreţul din faţa mea, Bobi, a început să-mi fredoneze ‘Frumoasa’, care era compusă de el şi care era o manea celebră. Eram uimită ca tipul parea inteligent şi în acelaşi timp cânta manele. Iar dădusem peste un specimen rar.
După ce a aflat că eram la prima urcare pe scenă, într-un moment în care Mada şi roşcata erau nu ştiu unde, tipul şi-a scos ochelarii, dezvăluind nişte ochi albaştri limpezi şi m-a întrebat dacă vreau să înregistrez într-un studio performant. Am rămas puţin şocată, dar sub impresia ochilor lui albaştri i-am răspuns că da. În fond nu mai avusem ocazia de a înregistra intr-un studio muzical şi ştiam că nici n-o sa mai am prea curând acea ocazie.
(...)
.
Cap IX Poetul
Mi-a trecut cu greu de Zimbru, nu mă puteam lipi de nici un alt băiat. Îmi petreceam timpul liber-mi cel din timpul cursurilor-scriind poezii. Mai scriam o poezie, mai boceam iluzia iubirii mele pentru el. Totul era scldat într-o ceaţă lacrimogenă şi fără sens.
Colegele mele de cameră-două surori-erau subţirele şi intelectuale, păreau că au alte preocupări decât mine ; toată ziua le vedeam cu nasul în cărţi ; o chestie pe care voiam şi eu s-o fac, dar care în general mi se părea fără sens ; în schimb, talentul pe care-l apreciam cel mai mult la ele era arta cu care făceau supă de ştevie ; în ce mă priveşte, mai găteam şi eu, dar gatitul mei consta în încălzirea mâncării pe care o primeam de acasă în pachete, o dată la două săptămâni ; în rest, îmi luam câte o conservă de pate sau turtă dulce.
Am mâncat turta dulce cam trei ani la rand, că n-aveam bani de alt desert. Uneori mă uitam cu jind la vreo colegă cu talente în dexteritate, care mai şutea câte un fruct, o Eugenia sau un cub knor; mi-ar fi plăcut să am şi eu astfel de talente.
Cu succesul la băieţi era chiar ca la începutul adolescenţei : cine vine nu-i de mine, cine-mi place bai nu-mi face, cu alte cuvinte eu şi cei de care îmi plăcea-se mai întâmpla să-mi cadă cu tronc vreun coleg sau chiar profesor, aşa cât să-mi reîmprospătez imaginaţia când mă aflam seara în pat- eram ca două trenuri paralele care nu se întâlnesc nici din greşeală.
După ore şi chiar în timpul orelor, când era mare plictiseală, mă apucam să scriu poezii. Evident, nu le arătam la nimeni, pentru că erau cam lacrimogene şi eram conştientă de asta, nu aveam chef ca cineva care mă cunoştea cât de cât să afle de dragostele mele imaginare şi platonice, mai bine-zis de stările mele melancolice, aşa le-aş putea numi cel mai bine.Totuşi, după o vreme mi-am zis să le dau cuiva avizat să le citească. Şi unde puteam găsi o opinie mai bună decât într-un cenaclu.
M-am tot interesat în jur unde să găsesc aşa ceva ; în cele din urmă, în holul Facultăţii de Litere, am văzut un anunţ care mă interesa : Cenaclu Literar.
N-am pierdut vremea şi am sunat imediat la numărul de telefon afişat. La capătul celuilalt al firului de telefon mi-a răspuns un tip cu o voce subţire, plăcuta.
I-am dat neîntârziat rendez-vous lângă Cişmigiu şi m-am prezentat cu emoţie, ţinând în braţe câteva foi cu poezii. Dintr-un autobus a coborât un tânăr slab, cu nişte ochi calzi ca mierea. Faptul că era îmbrăcat aproape în zdrenţe m-a cam descumpănit, totuşi, privirea lui mi-a plăcut; asta a fost prima mea întâlnire cu poetul rebel M, liderul unei generaţii de poeţi din care aveam să fac şi eu parte, dar într-un mod cu totul special.
Peste câteva zile l-am auzit recitând în Lăptărie, unde am mers cu un tip pe care mi l-a prezentat Daphné, şi atunci am avut o adevărată revelaţie.
Nu mai auzisem versuri atât de radicale şi de şocante!’Îţi introduc penisul meu negru în gură, Romania’
Versurile lui mi-au răsunat în creieri şi în suflet ca o simfonie despre realitatea românească.
Am simţit că am găsit un profet al literaturii pe care îl căutasem demult; stăteam, fumam şi nu-mi venea să cred că cineva putea să aibă un curaj atât de pregnant să scrie într-o asemenea manieră; pielea mi se făcuse găină şi mă gândeam cum ar fi să încerc să scriu şi eu în aceeaşi manieră.
Colegele mele de cameră-două surori-erau subţirele şi intelectuale, păreau că au alte preocupări decât mine ; toată ziua le vedeam cu nasul în cărţi ; o chestie pe care voiam şi eu s-o fac, dar care în general mi se părea fără sens ; în schimb, talentul pe care-l apreciam cel mai mult la ele era arta cu care făceau supă de ştevie ; în ce mă priveşte, mai găteam şi eu, dar gatitul mei consta în încălzirea mâncării pe care o primeam de acasă în pachete, o dată la două săptămâni ; în rest, îmi luam câte o conservă de pate sau turtă dulce.
Am mâncat turta dulce cam trei ani la rand, că n-aveam bani de alt desert. Uneori mă uitam cu jind la vreo colegă cu talente în dexteritate, care mai şutea câte un fruct, o Eugenia sau un cub knor; mi-ar fi plăcut să am şi eu astfel de talente.
Cu succesul la băieţi era chiar ca la începutul adolescenţei : cine vine nu-i de mine, cine-mi place bai nu-mi face, cu alte cuvinte eu şi cei de care îmi plăcea-se mai întâmpla să-mi cadă cu tronc vreun coleg sau chiar profesor, aşa cât să-mi reîmprospătez imaginaţia când mă aflam seara în pat- eram ca două trenuri paralele care nu se întâlnesc nici din greşeală.
După ore şi chiar în timpul orelor, când era mare plictiseală, mă apucam să scriu poezii. Evident, nu le arătam la nimeni, pentru că erau cam lacrimogene şi eram conştientă de asta, nu aveam chef ca cineva care mă cunoştea cât de cât să afle de dragostele mele imaginare şi platonice, mai bine-zis de stările mele melancolice, aşa le-aş putea numi cel mai bine.Totuşi, după o vreme mi-am zis să le dau cuiva avizat să le citească. Şi unde puteam găsi o opinie mai bună decât într-un cenaclu.
M-am tot interesat în jur unde să găsesc aşa ceva ; în cele din urmă, în holul Facultăţii de Litere, am văzut un anunţ care mă interesa : Cenaclu Literar.
N-am pierdut vremea şi am sunat imediat la numărul de telefon afişat. La capătul celuilalt al firului de telefon mi-a răspuns un tip cu o voce subţire, plăcuta.
I-am dat neîntârziat rendez-vous lângă Cişmigiu şi m-am prezentat cu emoţie, ţinând în braţe câteva foi cu poezii. Dintr-un autobus a coborât un tânăr slab, cu nişte ochi calzi ca mierea. Faptul că era îmbrăcat aproape în zdrenţe m-a cam descumpănit, totuşi, privirea lui mi-a plăcut; asta a fost prima mea întâlnire cu poetul rebel M, liderul unei generaţii de poeţi din care aveam să fac şi eu parte, dar într-un mod cu totul special.
Peste câteva zile l-am auzit recitând în Lăptărie, unde am mers cu un tip pe care mi l-a prezentat Daphné, şi atunci am avut o adevărată revelaţie.
Nu mai auzisem versuri atât de radicale şi de şocante!’Îţi introduc penisul meu negru în gură, Romania’
Versurile lui mi-au răsunat în creieri şi în suflet ca o simfonie despre realitatea românească.
Am simţit că am găsit un profet al literaturii pe care îl căutasem demult; stăteam, fumam şi nu-mi venea să cred că cineva putea să aibă un curaj atât de pregnant să scrie într-o asemenea manieră; pielea mi se făcuse găină şi mă gândeam cum ar fi să încerc să scriu şi eu în aceeaşi manieră.
mardi 7 août 2007
cap VIII Vama Veche
Primele luni la Bucureşti au fost de o singurătate insuportabilă. Mai făceam chef de una singură cu o sticlă de palincă de la ai mei şi când colegele mele erau plecate-ele care erau prea finuţe pentru a aborda astfel profunzimile vieţii-mergeam la cursuri la început la toate, apoi, încetul cu încetul golul existenţei mele s-a adâncit şi tot ce voiam era puţină linişte, puţină alinare, în singurătatea camerei mele, după forfota unei zile în care simţeam că lumea se agită pentru nimic, pentru nişte note.
Durerea după pasiunea pierdută mi-a lăsat un vid imens, nu mai simţeam atracţie pentru nici un alt băiat, îmi duceam zilele într-o indiferenţă totală.
Din când în când mă gândeam la Zimbru şi atunci mă apuca un dor sfâşietor. Nu ştiu ce e mai rău : o pasiune devoratoare, violentă, sau indiferenţa. Prima îţi distruge viaţa, a doua îţi aduce un vid în suflet.
E nevoie de timp să-ţi scoţi din suflet pe cineva cu care ai trăit ceva foarte intens. Îmi duceam zilele tern, fără nimic care să-mi atingă inima, încercam pur şi simplu să uit.
Dup luni de zile însă amintirea lui încă mă răscolea, prietenia noastră mă bântuia ca un film căruia nu poţi să-i accepţi sfârşitul trist, deşi văzusem acel sfâşit de mii de ori. Starea asta s-a prelungit până în primă vară de student în capitală.
Norocul meu a fost cu Daphné, o tipă plină de viaţă, care mă mai scotea din amorţeala vieţii mele triste. Ea a fost cea care mi-a propus într-o zi să mergem la mare, mai precis la Vama Veche.
Auzisem multe lucruri despre Vamă, iar unul din ele era că acolo se făcea nudism.
Durerea după pasiunea pierdută mi-a lăsat un vid imens, nu mai simţeam atracţie pentru nici un alt băiat, îmi duceam zilele într-o indiferenţă totală.
Din când în când mă gândeam la Zimbru şi atunci mă apuca un dor sfâşietor. Nu ştiu ce e mai rău : o pasiune devoratoare, violentă, sau indiferenţa. Prima îţi distruge viaţa, a doua îţi aduce un vid în suflet.
E nevoie de timp să-ţi scoţi din suflet pe cineva cu care ai trăit ceva foarte intens. Îmi duceam zilele tern, fără nimic care să-mi atingă inima, încercam pur şi simplu să uit.
Dup luni de zile însă amintirea lui încă mă răscolea, prietenia noastră mă bântuia ca un film căruia nu poţi să-i accepţi sfârşitul trist, deşi văzusem acel sfâşit de mii de ori. Starea asta s-a prelungit până în primă vară de student în capitală.
Norocul meu a fost cu Daphné, o tipă plină de viaţă, care mă mai scotea din amorţeala vieţii mele triste. Ea a fost cea care mi-a propus într-o zi să mergem la mare, mai precis la Vama Veche.
Auzisem multe lucruri despre Vamă, iar unul din ele era că acolo se făcea nudism.
Cap VII-continuare
De multe ori când eram cu Zimbru mă surprindeam gândindu-mă la Ghepardul, un tip din gaşca lui, ce-l cunoşteam din vedere. Era un tip înalt, brunet şi de o frumuseţe masculină aparte. Unul din cei mai vestiţi bătăuşi din complexul studenţesc. Nu mă puteam stăpâni să nu mă gândesc la el, tot după cum nu puteam să mă abţin să îmi provoc plăcere din când în când, mai ales că Zimbru nu se gândea ca şi eu să am punctul culminant.
Unul din colegii de cameră ai lui Zimbru avea o prietenă care pretindea că avea orgasm, iar el că nu putea ajunge la punctul culminant în timpul actului. Hotărât lucru, orgasmul era ceva neechitabil.
Unul din colegii de cameră ai lui Zimbru avea o prietenă care pretindea că avea orgasm, iar el că nu putea ajunge la punctul culminant în timpul actului. Hotărât lucru, orgasmul era ceva neechitabil.
mardi 17 juillet 2007
VII
Dragoste şi violentă
Un lucru e sigur : iluzia nu poate fi vindecată decât prin trăirea unei realităţi care este atât de nasoală încât asasinează imaginaţia şi nu-i lasă nici un moment de resuscitare.
Aşadar izbirea cu capul de pragul de sus m-a ajutat să mă concentrez o vreme asupra învăţatului, ceea ce face ca în acea toamnă am devenit studentă la o facultate din Ardeal. Nu era chiar Bucureşti, da era o schimbare de viaţă.
În prima noapte de căminist, la facultatea din Ardeal, mi-am inaugurat viaţa de student cât se poate de boem şi promiţător : o colegă de cameră, Ina, a luat iniţiativa să cheme un prieten, care la rândul lui să aducă un prieten, D. Prietenul ei era blond, cu ochi albaştri, îi spunea amic. Prietenul blondului, D, un tip brunet, înalt şi slab, nu era deloc frumuseţea întruchipată, ba chiar era urât ca naiba, dar era deja seara şi eram ameţită ; am tras storurile şi m-am aşezat pe pat langa D, care nu contenea să-mi facă complimente şi să-mi spună cât sunt de atractivă. Să-mi zică exact complimentele pe care voiam să le aud.
În celălalt pat, se auzea vocea colegei mele, uneori răzând, alteori gemând de placere. L-am lăsat pe D să mă mângaie puţin, dar nu prea mult. Ţin minte că D avea nişte degete foarte pricepute. Mi-am petrecut noaptea leoarcă de excitaţie ; a doua zi dimineaţa nu mai aveam nici un Nu în sac.
Voiam să-l întreb când începe o dată, când l-am văzut că-şi trage pantalonii. Scuza-mă, am fost prea excitat, mi-a mărturisit.
Aveam suficientă intuiţie să-mi dau seama că aşa avea să fie totdeauna pe viitor, doar citisem multe despre sexualitate.
(...)
Ne-o puneam foarte des, de mai multe ori pe zi, de fiecare dată când aveam ocazia. Foloseam şi duşul, mai ales că era prevăzut cu paravane care împiedicau curioşii să vadă prea multe. Tot la duş spălam şi hainele ; le spălam cu săpunul-nu aveam bani de detergent-şi apoi, după ce le clăteam, le puneam într-o plasă şi le duceam în cameră, agăţându-le de o sfoară. Zimbru m-a învăţat un truc eficient : să storci foarte bine hainele, până n-o să rămână nici o picătură de apă ; era un as să stoarcă rufe, şi un as în ce priveşte stoarcerea psihologică a omului.
Un lucru e sigur : iluzia nu poate fi vindecată decât prin trăirea unei realităţi care este atât de nasoală încât asasinează imaginaţia şi nu-i lasă nici un moment de resuscitare.
Aşadar izbirea cu capul de pragul de sus m-a ajutat să mă concentrez o vreme asupra învăţatului, ceea ce face ca în acea toamnă am devenit studentă la o facultate din Ardeal. Nu era chiar Bucureşti, da era o schimbare de viaţă.
În prima noapte de căminist, la facultatea din Ardeal, mi-am inaugurat viaţa de student cât se poate de boem şi promiţător : o colegă de cameră, Ina, a luat iniţiativa să cheme un prieten, care la rândul lui să aducă un prieten, D. Prietenul ei era blond, cu ochi albaştri, îi spunea amic. Prietenul blondului, D, un tip brunet, înalt şi slab, nu era deloc frumuseţea întruchipată, ba chiar era urât ca naiba, dar era deja seara şi eram ameţită ; am tras storurile şi m-am aşezat pe pat langa D, care nu contenea să-mi facă complimente şi să-mi spună cât sunt de atractivă. Să-mi zică exact complimentele pe care voiam să le aud.
În celălalt pat, se auzea vocea colegei mele, uneori răzând, alteori gemând de placere. L-am lăsat pe D să mă mângaie puţin, dar nu prea mult. Ţin minte că D avea nişte degete foarte pricepute. Mi-am petrecut noaptea leoarcă de excitaţie ; a doua zi dimineaţa nu mai aveam nici un Nu în sac.
Voiam să-l întreb când începe o dată, când l-am văzut că-şi trage pantalonii. Scuza-mă, am fost prea excitat, mi-a mărturisit.
Aveam suficientă intuiţie să-mi dau seama că aşa avea să fie totdeauna pe viitor, doar citisem multe despre sexualitate.
(...)
Ne-o puneam foarte des, de mai multe ori pe zi, de fiecare dată când aveam ocazia. Foloseam şi duşul, mai ales că era prevăzut cu paravane care împiedicau curioşii să vadă prea multe. Tot la duş spălam şi hainele ; le spălam cu săpunul-nu aveam bani de detergent-şi apoi, după ce le clăteam, le puneam într-o plasă şi le duceam în cameră, agăţându-le de o sfoară. Zimbru m-a învăţat un truc eficient : să storci foarte bine hainele, până n-o să rămână nici o picătură de apă ; era un as să stoarcă rufe, şi un as în ce priveşte stoarcerea psihologică a omului.
dimanche 15 juillet 2007
V
Când nu ai cu cine să ţi-o pui
Viaţa mea intelectuală era în plină perioadă iluministă, dar viaţa mea intimă nu mai continua nicicum. Când mă întâlneam cu Cami, îmi povestea ca de obicei, scene fierbinţi din rapoartele ei sexuale şi la un moment dat mi-a povestit de o tipă care nu şi-o mai pusese de ceva vreme, zicând: săraca de ea, cred că e naşpa să ai păianjeni în păsărică.
E nasol să fii tânăr, frumos, gata să te fuţi şi să nu ai cu cine. Dar România e o ţară plină de femei frumoase şi competiţia pentru a găsi un mascul mişto e acerbă. Era de asemenea nasol să recunosc că nu aveam nici un pretendent, şi deşi încercam vechiul meu truc: să-mi imaginez că de fapt am pretendenţi, reveneam repede cu picioarele pe pământ şi mă izbeam de realitate: în jur nu se arăta nimeni doritor să mă omagieze în acest sens.
În afară de Pişto. Pişto era tot un comentator radio, care era de fapt profesor, un bărbat de o inteligenţă sclipitoare şi cu o voce virilă de mă scotea din minţi. Ţin minte că după masa, la ora 16, avea săptămânal o emisiune culturală; stăteam şi ascultam nemişcată vocea aceea care mă înnebunea.
Ţinea şi el emisiuni de cultură, avea chiar un faimos concurs de ghicit noţiuni. Ţin minte că m-am înscris şi eu, imediat ce i-am auzit vocea, şi am simţit, de la acea primă conversaţie, că era interesat de mine. Avea o voce tărăgănată şi virilă, iar eu eram tânără şi doritoare de sex.
Dar ştiam că era mai mare ca mine cu vreo 15 ani şi chestia asta m-a cam inhibat atunci.
Totuşi, în perioada în care traversam o criză existenţială, m-am gândit să-i aud din nou vocea. Şi din vorbă în vorbă, m-a întrebat o dată foarte direct:
-Eşti liberă?
Era exact ce voiam să aud. Lungi conversaţii mai duceam cu el sub plapumă noaptea, când punea nocturna radio ! Îmi punea muzica pe care o voiam-oldies but goldies, îmi spunea că e mort după mine, îmi spunea vorbe dulci şi eram ameţită.
Astfel încât, când ne-am întâlnit prima oară, tot în studioul de radio, am putut foarte bine să ignor faptul că avea peste 40 de ani, un tricou soios, sub care se profila un început de burtă vizibil, era cam chel şi mirosea a transpiraţie. M-am agăţat de ochii lui albaştri, de un tulbure fascinant ; asta mă face să-mi amintesc un banc : el îi spune ei : dragă, ce frumoşi ochi albaştri ai, ca şi culoarea apei din toaleta mea !
Tipul avea o personalitate puternică şi mă ameţea, spunându-mi că mi-ar fi bine cu el. Îmi enumera funcţiile pe care le avea-era şi membru într-un partid ecologist şi o dată, ţin minte, mi-a dat întâlnire într-o dugheană puturoasă, şi şi-a desfăcut geanta diplomat-era îmbracat în tricou şi şlapi-şi mi-a arătat nu ştiu ce documente, din care am înţeles că câştiga destul de bine.
Cred că cel mai bine i se potrivea meseria de crainic radio. Să vorbească cu vocea lui răguşită, să modereze concursuri de cultură-ceea ce şi avea de altfel-dar să nu-şi scoată capul în lume. Cu siguranţă, era mai bine aşa.
Prima noastră întâlnire amoroasă s-a desfăşurat într-un lan de porumb. Ne-am întâlnit după orele lui la şcoală ; venise să mă ia cu maşina lui, o Dacia veche, cărămizie, cu vopseaua ce căzuse pe ici şi colo, dezvăluind pete de rugină şi cu scaune pline de arcuri ce scârţăiau. Dar mie nu-mi păsa deloc : puteam să fiu şi pe o cămilă, sau pe un măgăruş, atâta vreme cât scăpam de obsesia păianjenilor.
A urcat maşina pe un deal din oraş ; un lan de porumb se profila în apropiere. Nu era nici ţipenie în jur, astfel ne puteam concentra asupra hormonilor ; cu toate că, în momentul când s-a apropiat de mine şi am simţit o duhoare de legume stricate, hormonii mi s-au inhibat tot aşa cum ariciul se retrage între acele lui ; dar eram pe drumul pe care îl voiam, aşa că mi-am ţinut respiraţia în timp ce-mi dădea un sărut libidinos.
O vreme am stat calmă şi nu l-am mai contactat, dar după aceea am uitat de toată tărăşenia şi obsesia mea despre păianjeni a revenit, mai ales că tot aşteptam şi tot nu apărea altcineva.
Până la urmă, după multe sesiuni de conversaţii în care îşi arcuia vocea până la refuz, într-o seară în care auzeam pisicile în călduri mirolăind, i-am cedat. Apartamentul lui-de fapt era apartamentul mamei lui-că el stătea altundeva-era suficient de burghez-un pian tronând în mijlocul camerei-o bibliotecă plină ochi cu cărţi-în rest praf cât încape-ca să mă facă să visez, în timp ce închideam ochii văzându-l pe Pişto aplecat asupra mea. Atunci am mai învăţat un lucru : unii oameni sunt total incompatibili sexual. N-am simţit nimic, nici un gram de plăcere, ci doar o continuă greaţă. Nu ştiu ce naiba mâncase, probabil tot mâncarea aia ungurească de legume, numită lecio.
Viaţa mea intelectuală era în plină perioadă iluministă, dar viaţa mea intimă nu mai continua nicicum. Când mă întâlneam cu Cami, îmi povestea ca de obicei, scene fierbinţi din rapoartele ei sexuale şi la un moment dat mi-a povestit de o tipă care nu şi-o mai pusese de ceva vreme, zicând: săraca de ea, cred că e naşpa să ai păianjeni în păsărică.
E nasol să fii tânăr, frumos, gata să te fuţi şi să nu ai cu cine. Dar România e o ţară plină de femei frumoase şi competiţia pentru a găsi un mascul mişto e acerbă. Era de asemenea nasol să recunosc că nu aveam nici un pretendent, şi deşi încercam vechiul meu truc: să-mi imaginez că de fapt am pretendenţi, reveneam repede cu picioarele pe pământ şi mă izbeam de realitate: în jur nu se arăta nimeni doritor să mă omagieze în acest sens.
În afară de Pişto. Pişto era tot un comentator radio, care era de fapt profesor, un bărbat de o inteligenţă sclipitoare şi cu o voce virilă de mă scotea din minţi. Ţin minte că după masa, la ora 16, avea săptămânal o emisiune culturală; stăteam şi ascultam nemişcată vocea aceea care mă înnebunea.
Ţinea şi el emisiuni de cultură, avea chiar un faimos concurs de ghicit noţiuni. Ţin minte că m-am înscris şi eu, imediat ce i-am auzit vocea, şi am simţit, de la acea primă conversaţie, că era interesat de mine. Avea o voce tărăgănată şi virilă, iar eu eram tânără şi doritoare de sex.
Dar ştiam că era mai mare ca mine cu vreo 15 ani şi chestia asta m-a cam inhibat atunci.
Totuşi, în perioada în care traversam o criză existenţială, m-am gândit să-i aud din nou vocea. Şi din vorbă în vorbă, m-a întrebat o dată foarte direct:
-Eşti liberă?
Era exact ce voiam să aud. Lungi conversaţii mai duceam cu el sub plapumă noaptea, când punea nocturna radio ! Îmi punea muzica pe care o voiam-oldies but goldies, îmi spunea că e mort după mine, îmi spunea vorbe dulci şi eram ameţită.
Astfel încât, când ne-am întâlnit prima oară, tot în studioul de radio, am putut foarte bine să ignor faptul că avea peste 40 de ani, un tricou soios, sub care se profila un început de burtă vizibil, era cam chel şi mirosea a transpiraţie. M-am agăţat de ochii lui albaştri, de un tulbure fascinant ; asta mă face să-mi amintesc un banc : el îi spune ei : dragă, ce frumoşi ochi albaştri ai, ca şi culoarea apei din toaleta mea !
Tipul avea o personalitate puternică şi mă ameţea, spunându-mi că mi-ar fi bine cu el. Îmi enumera funcţiile pe care le avea-era şi membru într-un partid ecologist şi o dată, ţin minte, mi-a dat întâlnire într-o dugheană puturoasă, şi şi-a desfăcut geanta diplomat-era îmbracat în tricou şi şlapi-şi mi-a arătat nu ştiu ce documente, din care am înţeles că câştiga destul de bine.
Cred că cel mai bine i se potrivea meseria de crainic radio. Să vorbească cu vocea lui răguşită, să modereze concursuri de cultură-ceea ce şi avea de altfel-dar să nu-şi scoată capul în lume. Cu siguranţă, era mai bine aşa.
Prima noastră întâlnire amoroasă s-a desfăşurat într-un lan de porumb. Ne-am întâlnit după orele lui la şcoală ; venise să mă ia cu maşina lui, o Dacia veche, cărămizie, cu vopseaua ce căzuse pe ici şi colo, dezvăluind pete de rugină şi cu scaune pline de arcuri ce scârţăiau. Dar mie nu-mi păsa deloc : puteam să fiu şi pe o cămilă, sau pe un măgăruş, atâta vreme cât scăpam de obsesia păianjenilor.
A urcat maşina pe un deal din oraş ; un lan de porumb se profila în apropiere. Nu era nici ţipenie în jur, astfel ne puteam concentra asupra hormonilor ; cu toate că, în momentul când s-a apropiat de mine şi am simţit o duhoare de legume stricate, hormonii mi s-au inhibat tot aşa cum ariciul se retrage între acele lui ; dar eram pe drumul pe care îl voiam, aşa că mi-am ţinut respiraţia în timp ce-mi dădea un sărut libidinos.
O vreme am stat calmă şi nu l-am mai contactat, dar după aceea am uitat de toată tărăşenia şi obsesia mea despre păianjeni a revenit, mai ales că tot aşteptam şi tot nu apărea altcineva.
Până la urmă, după multe sesiuni de conversaţii în care îşi arcuia vocea până la refuz, într-o seară în care auzeam pisicile în călduri mirolăind, i-am cedat. Apartamentul lui-de fapt era apartamentul mamei lui-că el stătea altundeva-era suficient de burghez-un pian tronând în mijlocul camerei-o bibliotecă plină ochi cu cărţi-în rest praf cât încape-ca să mă facă să visez, în timp ce închideam ochii văzându-l pe Pişto aplecat asupra mea. Atunci am mai învăţat un lucru : unii oameni sunt total incompatibili sexual. N-am simţit nimic, nici un gram de plăcere, ci doar o continuă greaţă. Nu ştiu ce naiba mâncase, probabil tot mâncarea aia ungurească de legume, numită lecio.
IV
Prietenia dintre un bărbat şi o femeie
Uneori îl confund pe tipul cu care mi-am pus-o prima oară cu un comentator radio, pe nume Paul, un tip cu mult farmec, nu prea înalt, slăbuţ şi fan Bob Dylan, pe care l-am întâlnit într-o seară, pe când ţinea o emisiune cu numele Trenul poetic, sau ceva de genul ăsta ; atunci fac un transfer de imagini şi pun în capul lui Laci cultura şi inteligenţa lui Paul, iar lui Paul îi adaug virilitatea ungurului, deşi intuiţia mi-a spus totdeauna că era şi la capitolul ăsta înzestrat.
Stăteam şi îi ascultam emisiunile nopţi întregi ; după atâta sex chior, era ca şi cum aş fi mâncat o perioadă lungă doar carne, fără nici o garnitură, şi aveam chef să-mi exersez şi creierul, ca nu cumva să mă trezesc cu el ruginit de-a binelea.
Uneori îl confund pe tipul cu care mi-am pus-o prima oară cu un comentator radio, pe nume Paul, un tip cu mult farmec, nu prea înalt, slăbuţ şi fan Bob Dylan, pe care l-am întâlnit într-o seară, pe când ţinea o emisiune cu numele Trenul poetic, sau ceva de genul ăsta ; atunci fac un transfer de imagini şi pun în capul lui Laci cultura şi inteligenţa lui Paul, iar lui Paul îi adaug virilitatea ungurului, deşi intuiţia mi-a spus totdeauna că era şi la capitolul ăsta înzestrat.
Stăteam şi îi ascultam emisiunile nopţi întregi ; după atâta sex chior, era ca şi cum aş fi mâncat o perioadă lungă doar carne, fără nici o garnitură, şi aveam chef să-mi exersez şi creierul, ca nu cumva să mă trezesc cu el ruginit de-a binelea.
vendredi 13 juillet 2007
III
Bill Clinton şi începerea vieţii sexuale
Mi-am început viaţa sexuală la 20 de ani, cu un terchea berchea, la întâmplare, săturată de iubiri platonice şi îngrozită de faptul că aş muri virgină. Uneori, când sunt în toane bune, îmi spun totuşi că Laci semăna cu Ştefan Bănica Jr.
În anul acela venise Bill Clinton în România şi zisese: stay in the course, stay in the course, the future is yours!Atunci, o mare poartă s-a deschis spre lume; românii au crezut că viitorul lor va avea o împlinire rapidă, în linie dreaptă, tot aşa cum am crezut şi eu, ca orice virgină, că prima mea partidă de amor va deschide o serie regulată de astfel de partide.
Aveam o vecină de vreo patruzeci de ani, foarte îndesată, cu o mustaţă proieminentă deasupra gurii, despre care auzisem că era virgină. Până atunci nu prea am făcut eu legătura între înfăţişarea ei fizică şi lipsa ei de activitate sexuală, dar cum în viaţa mea nu se întâmpla realmente nimic, am început să mă gândesc că dacă nu acţionez, aveam toate şansele să-i calc pe urme.
Într-o zi mi-am luat inima-n dinţi şi am convocat-o pe Cami, rugând-o să vorbească cu prietenul ei să-mi prezinte pe cineva de urgenţă.
Aş fi preferat ca dezvirginatorul meu viitor să aibă puţin înclinaţii de cartier-auzisem că ăştia sunt mai potenţi, spre exemplu prietenul lui Cami era mecanic auto; într-un cuvânt, voiam să mă asigur că începutul vieţii mele sexuale va fi într-adevăr cu folos.
Peste vreo două săptămâni aveam o întâlnire aranjată, era chiar de Înviere; mă gândeam că ăsta era un semn bun, că aveam să mă mai deştept.
M-am dus la întâlnire îmbrăcată cât mai mişto; la faţa locului mă aştepta un tip arătos, brunet, şi îmbrăcat în trening. Pe atunci nu ştiam că treningul era un accesoriu vestimentar viril; pe atunci cei se se îmbracau în trening la sărbători şi de altfel în general, erau consideraţi ţărani.
Dar adevărul e că pe mine nu mă interesa câtuşi de puţin cum era îmbrăcat Laci; putea să fie îmbrăcat şi în gaci largi cu ciucurei, important era să fie bun pentru scopul pe care mi-l fixasem.
Mă uitam la el şi-mi spuneam că era un exemplar masculin destul de în putere ; ulterior aveam să aflu că era chiar foarte în putere şi că se îmbrăca în trening pentru că blugii îl jenau între picioare.
N-a fost mare filosofie să-l aduc în patul meu ; de altfel, pentru astfel de scopuri, nici nu trebuie să fie mare filosofie ; tot ce e nevoie e vână în vine ; prea multă filosofie strică în pat.
De asemenea, prea multă sinceritate strică. Nu-i spusesem deloc lui Cami că de ceva vreme descoperisem universul autosatisfacerii. Unele lucruri, pentru a provoca voluptate în continuare, trebuie trecute sub tăcere.
Într-adevăr, flerul nu m-a înşelat şi Laci mi-a dovedit că era bărbat potent ; totul s-a petrecut aşa cum asamblezi piesele unei maşini : s-a suit pe scaun, şi-a dat jos pantalonii, eu la fel, apoi ne-am încălecat unul pe altul ca două animale tinere şi doritoare să-şi cheltuie energia. Ulterior aveam să-mi dau seama că Laci făcea amor cam barbar, adică fără preludiu prelungit, doar cu bagat şi scos, ca la scos de cartofi, fără fineţuri, săruturi repezite ; cum era armăsar tânăr, îl ţinea şi de mai multe ori pe zi ; în urma acestor şedinte de sport, aprindea televizorul şi se uita satisfacut la singurul lucru din viaţă care îl interesa cu adevărat : fotbalul.
Mi-am început viaţa sexuală la 20 de ani, cu un terchea berchea, la întâmplare, săturată de iubiri platonice şi îngrozită de faptul că aş muri virgină. Uneori, când sunt în toane bune, îmi spun totuşi că Laci semăna cu Ştefan Bănica Jr.
În anul acela venise Bill Clinton în România şi zisese: stay in the course, stay in the course, the future is yours!Atunci, o mare poartă s-a deschis spre lume; românii au crezut că viitorul lor va avea o împlinire rapidă, în linie dreaptă, tot aşa cum am crezut şi eu, ca orice virgină, că prima mea partidă de amor va deschide o serie regulată de astfel de partide.
Aveam o vecină de vreo patruzeci de ani, foarte îndesată, cu o mustaţă proieminentă deasupra gurii, despre care auzisem că era virgină. Până atunci nu prea am făcut eu legătura între înfăţişarea ei fizică şi lipsa ei de activitate sexuală, dar cum în viaţa mea nu se întâmpla realmente nimic, am început să mă gândesc că dacă nu acţionez, aveam toate şansele să-i calc pe urme.
Într-o zi mi-am luat inima-n dinţi şi am convocat-o pe Cami, rugând-o să vorbească cu prietenul ei să-mi prezinte pe cineva de urgenţă.
Aş fi preferat ca dezvirginatorul meu viitor să aibă puţin înclinaţii de cartier-auzisem că ăştia sunt mai potenţi, spre exemplu prietenul lui Cami era mecanic auto; într-un cuvânt, voiam să mă asigur că începutul vieţii mele sexuale va fi într-adevăr cu folos.
Peste vreo două săptămâni aveam o întâlnire aranjată, era chiar de Înviere; mă gândeam că ăsta era un semn bun, că aveam să mă mai deştept.
M-am dus la întâlnire îmbrăcată cât mai mişto; la faţa locului mă aştepta un tip arătos, brunet, şi îmbrăcat în trening. Pe atunci nu ştiam că treningul era un accesoriu vestimentar viril; pe atunci cei se se îmbracau în trening la sărbători şi de altfel în general, erau consideraţi ţărani.
Dar adevărul e că pe mine nu mă interesa câtuşi de puţin cum era îmbrăcat Laci; putea să fie îmbrăcat şi în gaci largi cu ciucurei, important era să fie bun pentru scopul pe care mi-l fixasem.
Mă uitam la el şi-mi spuneam că era un exemplar masculin destul de în putere ; ulterior aveam să aflu că era chiar foarte în putere şi că se îmbrăca în trening pentru că blugii îl jenau între picioare.
N-a fost mare filosofie să-l aduc în patul meu ; de altfel, pentru astfel de scopuri, nici nu trebuie să fie mare filosofie ; tot ce e nevoie e vână în vine ; prea multă filosofie strică în pat.
De asemenea, prea multă sinceritate strică. Nu-i spusesem deloc lui Cami că de ceva vreme descoperisem universul autosatisfacerii. Unele lucruri, pentru a provoca voluptate în continuare, trebuie trecute sub tăcere.
Într-adevăr, flerul nu m-a înşelat şi Laci mi-a dovedit că era bărbat potent ; totul s-a petrecut aşa cum asamblezi piesele unei maşini : s-a suit pe scaun, şi-a dat jos pantalonii, eu la fel, apoi ne-am încălecat unul pe altul ca două animale tinere şi doritoare să-şi cheltuie energia. Ulterior aveam să-mi dau seama că Laci făcea amor cam barbar, adică fără preludiu prelungit, doar cu bagat şi scos, ca la scos de cartofi, fără fineţuri, săruturi repezite ; cum era armăsar tânăr, îl ţinea şi de mai multe ori pe zi ; în urma acestor şedinte de sport, aprindea televizorul şi se uita satisfacut la singurul lucru din viaţă care îl interesa cu adevărat : fotbalul.
II
Cand nu e sex, e administratie
Dar unde atracţie nu e, nici sex nu e. Evident, între mine şi Caius nu s-a mai întâmplat nimic şi începeam să fiu angoasată. Câteva prietene, printre care şi Cami, o prietenă ce-o ştiam din copilărie, îşi începuseră deja de ceva vreme viaţa sexuală şi mai mult, îmi povesteau cu lux de amănunte cum se desfăşura o partidă de sex.
În momentele în care simţeam că explodez, că nu mai puteam de necaz, să aud aceste istorisiri, mă plimbam des cu altă prietenă din copilărie, Iris, care nu-şi începuse viaţa sexuală, la fel ca mine şi care prin asta, nu mă făcea să mă simt prost. Şi atunci debitam noi din conceptele mentalităţii clasice, că e mai bine să aştepti, că e mai bine să faci asta când te măriţi, în sfârşit, aberaţii în care nu credeam nici o clipă, dar ă căror rostire era mângăietoare, îmi alina suferinţa interioară. În schimb Iris ea chiar credea ce spunea, asta aveam s-o constat de mai multe ori, dar în fond asta o privea direct şi personal.
Dar unde atracţie nu e, nici sex nu e. Evident, între mine şi Caius nu s-a mai întâmplat nimic şi începeam să fiu angoasată. Câteva prietene, printre care şi Cami, o prietenă ce-o ştiam din copilărie, îşi începuseră deja de ceva vreme viaţa sexuală şi mai mult, îmi povesteau cu lux de amănunte cum se desfăşura o partidă de sex.
În momentele în care simţeam că explodez, că nu mai puteam de necaz, să aud aceste istorisiri, mă plimbam des cu altă prietenă din copilărie, Iris, care nu-şi începuse viaţa sexuală, la fel ca mine şi care prin asta, nu mă făcea să mă simt prost. Şi atunci debitam noi din conceptele mentalităţii clasice, că e mai bine să aştepti, că e mai bine să faci asta când te măriţi, în sfârşit, aberaţii în care nu credeam nici o clipă, dar ă căror rostire era mângăietoare, îmi alina suferinţa interioară. În schimb Iris ea chiar credea ce spunea, asta aveam s-o constat de mai multe ori, dar în fond asta o privea direct şi personal.
jeudi 12 juillet 2007
I
Erotism şi iubiri platonice echitabile
1990 a adus marea deşteptare a Europei de Est: căderea comunismului, şi în acelaşi timp mi-a adus şi mie marea deşteptare a vieţii, adică prima experienţă erotică; revoluţa anticomunista şi-a manifestat simbolul suprem prin căderea zidului de la Berlin, apoi, de la Berlin, a pornit în linie dreaptă spre mine şi a ajuns prin Matthias, un prieten de familie neamţ, care mi-a adus prima mea revistă sexi.
Atunci nu ştiam că acest cadou nesperat va constitui pentru mine inspiraţia pentru viaţa mea intimă pe viitorii 7 ani. Consider că a fost un gest foarte matur şi chibzuit din partea capului familiei nemţeşti să-mi înmâneze pe ascuns mica revistă ce arăta câţiva tipi în chiloţi. În felul acesta, curiozitatea mea adolescentină privind tabuul sexual a fost mai puţin chinuitoare. Ca mulţumire, şi de altfel fără să ştie că îi returna un favor, tata l-a iniţiat pe Matthias în prima lui experienţă de vânătoare de raţe. Un cadou echitabil.
Ţin minte cu claritate că primul meu film porno-mă rog, erau doar câteva secvenţe-l-am văzut pe un canal de asemenea nemţesc, RTL, într-o seară de joi când ai mei dormeau deja duşi şi eu butonam telecomanda cu precauţie, atentă să nu se trezească să-şi dea seama la ce mă uitam la tv. Atunci să fi avut vreo 18 ani şi eu tot nu apucasem să văd în prim plan ce se afla între picioarele unui barbat, ceea ce mi se părea tot mai mult un lucru care trebuia corectat.
Cunoşteam în schimb cam cum stă treaba cu femeile. Încă de pe la vreo 14 ani, mama, de profesie medic, îmi cumpăra revista Arena, o revistă care iniţia puţin adolescenţii în viaţa intimă-erau câteva povestioare şi uneori şi vreo tipă cu sânii goi-care de asemenea m-a mai lămurit -destul de vag totuşi, pentru că din revistă lipsea tocmai ce mă interesa pe mine, cum stă treaba cu bărbaţii-m-a ferit să confirm absurdităţile pe care le auzeam în jur de la colegii de clasă şi care afirmau sus şi tare că dacă te săruţi cu un băiat rămâi gravidă.
Cu toate astea, eram o fată destul de timidă, nu îndrăzneam să abordez băieţii care îmi plăceau. De altfel, îmi placea de unul singur, un coleg de clasă, Rin, un băiat frumos, blond, deştept, întruchiparea pentru mine a Prinţului din poveste. Pe vremea aia, în plin comunism, nici nu aveai alte distracţii decât să visezi la Prinţul din poveste şi la ciocolata care era mult mai rară în ţara noastră decât specia masculină.
Aveam un talent sacru să visez şi mai ales să rămân cu visatul. Când din greşeală Rin îmi atingea mâna, credeam că mă iubeşte ; când se uita la mine o dată într-o zi, aveam senzaţia că zbor. Şi zburam de-a binelea cu ochii deschişi, ignorând realitatea.
În 1990 aveam 13 ani şi îl plăceam pe Rin deja de 6. În tot acest interval nu s-a întâmplat între noi mare scofală, în afară de un dans în clasa a IV-a şi câteva bluesuri cu ocazia zilei lui de naştere, pe care evident le-am considerat drept dovezi de dragoste încă nemărturisită.
Anul acela a fost crucial şi pentru că am experimentat marea glorie artistică a tinereţii mele: participarea mea la prima olimpiada naţională liberă de limba română ; un moment de glorie, ce promitea revelarea întregii mele existenţe, sublimarea ei prin altceva decât dragoste, care se lăsa aşteptată. Aveam să învăţ însă în scurt timp că iluzia gloriei e în schimb şi mai deşartă decât iluzia dragostei.
România era într-un moment extraordinar : toată naţiunea română se pregătea să înceapă o viaţă în adevărata democraţie ; dar abia ce s-a instaurat euforia primelor momente de libertate, şi în ce mă priveşte a descoperirii primelor senzaţii erotice, a venit şi prima răsturnare de situaţie : România a cunoscut prima mineriadă, eu prima confruntare cu ravagiile făcute de hormoni, care mi-au crescut apetitul de mâncare şi mai ales în ce priveşte dulciurile. Mă uitam în continuare după Rin, dar el nimic. Din timidă ce eram, am devenit astfel şi mai timidă.
Nu ştiu cum s-a făcut că atât eu, cât şi România, am trecut atunci printr-o perioadă de letargie îngrozitoare, ea neavând puterea să instaureze cu adevărat democraţia pentru încă câţiva ani, eu neputând să mă smulg din amorţeala vieţii mele interioare, care îmi înghiţea orice tentativă de a-mi clarifica viaţa sentimentală. Cred că inconştient, voiam să mai amân momentul în care iluzia mea avea să se izbească de realitate, pentru că iluzia asta mi se părea că dă gust vieţii mele altfel fade ; în sfârşit, când eşti îndrăgostit, n-ai ce să-i faci ; trebuie să aştepţi să treacă de la sine, dezîndrăgostirea nu vine cu forţa.
Ciocolata din ţări străine nu-mi mai ajungea, dar descoperisem un truc : dacă amestecam cacao cu apă şi zahăr, ieşea o pastă care se putea numi ciocolată. Astfel de pastă o preparam la miezul nopţii, în linişte, şi apoi o ungeam pe câteva felii de pâine. În felul acesta mi se părea că-mi calmez trupul şi găseam o mică satisfacţie zilei ce trecea tern şi fără priviri din partea băiatului la care visam. Începeam să cunosc astfel beneficiile industriei de distracţii, în care înlocuieşti nevoia de tandreţe şi sex cu pasiunea pentru mâncat sau shopping.
La fel cum România a trăit următorii ani într-o iluzie totală a democraţiei, la fel am trăit şi eu o iluzie totală a dragostei. Românul s-o fi nascut el poet, dar s-a născut şi expert în iluzii. Pe parcursul vieţii am observat că românii sunt experţi în a-şi da cu părerea despre orice, mai ales dacă nu cunosc subiectul, sunt experţi în a-şi imagina o situaţie, dar când e vorba să explice sau să acţioneze, li se taie corabia. În plus, merg într-o singură direcţie a mentalităţii şi vai de cine încearcă să-i facă să-şi schimbe opinia.
La fel şi cu mine. Am ţinut-o una şi bună că eu numai pe Rin îl vreau, indiferent dacă se uita şi el la mine sau nu. Povestea asta a durat vreo 10 ani.
Blond, nu foarte înalt, cu nasul în vânt, eram îndrăgostita de el până peste cap, ca de altfel majoritatea colegelor mele, inclusiv Cornelia. Dar nu-mi plăcea s-o recunosc, pentru că faptul că şi alte fete îl plăceau îmi dădea o senzaţie că era prea accesibil, iar eu eram obsedată de unicitate.
Pe vremea aceea citeam Romanul adolescentului miop şi mi-a intrat tare în cap că trebuia să fac totul să duc o viaţă cât mai puţin obişnuită, şi că trebuia să fiu unică, altfel urma să devin o fiinţă obişnuită, care nu avea să atingă niciodată profunzimile legate de fiinţa umană. Unicitatea mea era dată de faptul că mă uitam doar după un singur băiat: Rin.
După şcoală, eu şi Rin ne duceam de obicei împreună acasă, pe malul unei ape, pentru că stăteam relativ aproape unul de altul. Seara, înainte să dorm, inventam un întreg scenariu despre plimbarea respectivă şi nu adormeam până nu vedeam clar în minte o dovadă că şi lui Rin îi place de mine.
Uneori, totuşi, realitatea mă izbea când îl vedeam că se uită galeş după câte vreo tipă; atunci închideam ochii, să nu văd şi să nu aud nimic din ce nu mi-ar fi plăcut. O tactică ce funcţionează într-adevăr.
M-am născut cu un talent deosebit de a mă minţi pe mine însămi, ceea ce poate fi un instrument de nădejde, dar care, amplificat, poate duce la lungi perioade de iluzii, şi una din marile iluzii este iubirea platonică, când nu are nici o şansă să devină relaţie intimă.
Unul din momentele de vârf ale relaţiei mele cu Rin a fost după ziua unei tipe, Deea, ai cărei părinţi se cunoşteau cu părinţii lui Rin şi care l-a invitat la petrecere; nu mai ştiu cum am ajuns şi eu pe acolo, destul e că după ce s-a terminat petrecerea, eu şi Rin ne-am dus acasă împreună, străbătând tot cartierul acela pe jos. Cum pe mine mă dureau picioarele de la pantofii cu toc, la un moment dat i-am dat jos şi, luându-l la braţ pe Rin, am străbatut cu el, desculţă, o mare parte din oraş, până în apropierea parcului 1 Noiembrie, lângă liceul nostru. Ajunsă acasă, eram toată un ţipăt de bucurie, văzând în acea plimbare braţ la braţ un fel de ducere la altar. Colac peste pupăză, Rin m-a dus la el acasă, cu care ocazie mama lui mi-a împrumutat o pereche de pantofi.
Totuşi, nici după ceremonia asta Rin nu mi-a dat vreun semn clar că se gândeşte la mine.
În momentele în care mă gândeam mai profund la toată situaţia, vedeam foarte clar cum se uita la alte tipe, şi atunci simţeam ghimpele revoltei.
Într-un astfel de moment m-am hotărât să mă răzbun, să-i arăt că pot şi fără el. Trecuseră 10 ani, ce naiba, şi el nimic!
Cum ar zice Paulo Coelho, tot cerul conspiră ca dorinţa ta, dacă e adevărată, să devină realitate. Asta face ca, la scurtă vreme după aceea, numai ce văd că pe uşa clasei intră trei flăcăi ca nişte zmei, ca în poveştile nemuritoare, să ceară mâna prinţesei; mai precis să anunţe înfiinţarea unui fan club al unui grup de rock. Cum mă uitam la ei, dintr-o dată m-a fulgerat un gând: da pe unul din ei l-am mai văzut undeva! Şi când am localizat unde, imediat m-am însufleţit.
Nu ştiam cu ce se mănâncă muzica grupului, dar am sărit prima să mă înscriu. Cu această ocazie am avut plăcerea să stau ochi în ochi cu unul din băieţi, Tavi, un blond cu părul rebel şi cu ochii albaştri, a cărui privire m-a săgetat pe loc, eliberând din hormonii mei ce stătuseră săracii închişi atâta amar de vreme.
Dar nu pe băiatul acesta îl cunoşteam de undeva, ci pe altul înalt, brunet, cu o feţişoară dulce, pe nume Caius. El era singurul băiat din liceu care putea concura cu Rin. La un cerc de matematică pe judeţ, la care nu mai ţin minte cum de aterizasem şi eu, Caius a rezolvat o problemă căreia Rin nu i-a găsit rezolvare. Caius era singurul rival al lui Rin.
N-am pierdut vremea şi am devenit foarte îndrăzneaţă, intrând în vorbă cu Caius. Spre satisfacţia mea, am văzut că se uită la mine cu interes. Asta şi voiam. Voiam ca în cele din urmă Rin să mă vadă cu un tip mai valabil ca el!
L-am ameţit pe Caius cu totul, până am devenit prietena lui oficială; asta, în ochii noştri, însemna să mergem împreună la chefuri, să abordăm subiecte interesante de discuţie, să ne telefonăm des, consultându-ne despre ce aveam de învăţat şi cam atât; ţin minte că o dată ne-am dus la majoratul unui coleg ce stătea într-o vilă din centru şi că la un moment dat băieţii au coborât în pivniţă şi s-au întors de-acolo după vreo jumătate de oră; ‚aţi băut un butoi de vin?l-am întrebat pe Caius, care avea obrajii roşii şi arunca din când în când priviri scânteietoare amicilor lui. ‚Am stat şi noi de vorbă’, mi-aduc aminte răspunsul cu zâmbet în colţul gurii.
Adevărul e ca nici nu-mi păsa prea tare de ce făcea el cu viaţa lui, atâta vreme cât mie îmi dădea ce aveam nevoie: o imagine a unui cuplu a cărei contemplare îl intriga pe Rin.
Cum eram toţi la acelaşi liceu, n-a trecut mult şi Rin ne-a zărit împreună; reacţia lui a părut intrigată; după bunul meu obicei de a exagera lucrurile, îmi spuneam că Rin suferea şi el puţin.
Dar am mai observat un lucru: că începusem să simt indiferenţă faţă de Rin; era un semn bun după atâta timp; evident, asta se întâmpla pentru că eram sub impresia lui Tavi.
Tavi şi-a ţinut şi el majoratul, în incinta unui pasaj din centru, Vulturul Argintiu, la sediul unui partid al cărui preşedinte era tatăl lui; mă uitam la el şi aveam furnici în stomac, dar ştiam că şi el era o cauză pierdută, mai ales că se uita deja după altă tipă. Nu înţelegeam de ce naiba îmi cădeau cu tronc numai tipi care se uitau după altele. Dar adolescenţa este un mare neînţeles, din cauza că nu a stabilit nimeni cu exactitate geometria hormonilor şi modalitatea cea mai bună de a-i satisface fără să suferi deloc.
Pe când savuram eu o discuţie în trei cu Caius şi Tavi, bucurându-mă de imaginea acestuia din urmă la fel cum savuram o poză cu un bărbat în lenjerie, am văzut că în mijlocul sălii un cuplu începuse să se sărute languros, cum nu mai avusesem ocazia să văd până atunci. Tipa îl încălecase pe tip şi se vedea cum se sărutau cu limba, înnebuniţi.
În acel moment, provocându-mi o adâncă mirare, Caius mi-a zis: hai să facem şi noi aşa. M-am uitat la el mirată, ce-i venise dintr-o dată aşa o pasiune, el care era mai tot timpul molâu şi nu era interesat de astfel de subiecte. Evident, i-am spus că nici prin cap nu-mi trece. Pe atunci, noţiunea pe care o aveam eu despre sărut era foarte vagă: pe de o parte auzisem că a te săruta cu limba e scârbos, pe de alta auzisem şi că se numea french kiss şi ca era ceva plăcut.
Dar, tot în acel moment, am văzut cum Tavi se uita galeş la tipa pe care o fila; atunci m-am hotărât şi i-am zis lui Caius: ok, hai să încercăm, dar facem şi noi o plimbare, să nu ne vadă lumea.
Sub nici o formă nu voiam ca noua mea pasiune să se transforme iar într-o lungă iubire platonică; dar de altfel mi-am dat seama în scurt timp că nici nu avea atuuri sa fie, pentru că îi găseam multe imperfecţiuni lui Tavi; începeam să mă deştept.
După câţiva paşi prin pasajul Vulturul Argintiu, Caius s-a oprit deodată şi m-a privit cu un zâmbet; eram sub un lampadar ce lumina puternic strada pustie; atunci s-a aplecat şi mi-a dat primul sărut; buzele au făcut o dată ţoc şi asta a fost. Apoi, Caius, pradă unei emoţii năvalnice, a început să ţipe pe stradă:
-Te-am dezvirginat!Te-am dezvirginat!
Cele mai interesante relaţii sunt cele în care nu intervine prea mult pasiunea ; oricum pasiunea trece repede şi-n plus, ea are funcţia de a-ţi pune un văl pe ochi, care nu te lasă să-ţi vezi partenerul aşa cum e el în realitate. Între mine şi Caius nu era pasiune, dar era un fel de pact care ne permitea să ducem o viaţă de ochii lumii, în acelaşi timp mânaţi fiecare de interese diferite. În plus, discuţiile cu el îmi deschideau alte universuri, ale ştiinţei, filosofiei, istoriei, chiar ale paranormalului. Era o uniune echitabilă.
1990 a adus marea deşteptare a Europei de Est: căderea comunismului, şi în acelaşi timp mi-a adus şi mie marea deşteptare a vieţii, adică prima experienţă erotică; revoluţa anticomunista şi-a manifestat simbolul suprem prin căderea zidului de la Berlin, apoi, de la Berlin, a pornit în linie dreaptă spre mine şi a ajuns prin Matthias, un prieten de familie neamţ, care mi-a adus prima mea revistă sexi.
Atunci nu ştiam că acest cadou nesperat va constitui pentru mine inspiraţia pentru viaţa mea intimă pe viitorii 7 ani. Consider că a fost un gest foarte matur şi chibzuit din partea capului familiei nemţeşti să-mi înmâneze pe ascuns mica revistă ce arăta câţiva tipi în chiloţi. În felul acesta, curiozitatea mea adolescentină privind tabuul sexual a fost mai puţin chinuitoare. Ca mulţumire, şi de altfel fără să ştie că îi returna un favor, tata l-a iniţiat pe Matthias în prima lui experienţă de vânătoare de raţe. Un cadou echitabil.
Ţin minte cu claritate că primul meu film porno-mă rog, erau doar câteva secvenţe-l-am văzut pe un canal de asemenea nemţesc, RTL, într-o seară de joi când ai mei dormeau deja duşi şi eu butonam telecomanda cu precauţie, atentă să nu se trezească să-şi dea seama la ce mă uitam la tv. Atunci să fi avut vreo 18 ani şi eu tot nu apucasem să văd în prim plan ce se afla între picioarele unui barbat, ceea ce mi se părea tot mai mult un lucru care trebuia corectat.
Cunoşteam în schimb cam cum stă treaba cu femeile. Încă de pe la vreo 14 ani, mama, de profesie medic, îmi cumpăra revista Arena, o revistă care iniţia puţin adolescenţii în viaţa intimă-erau câteva povestioare şi uneori şi vreo tipă cu sânii goi-care de asemenea m-a mai lămurit -destul de vag totuşi, pentru că din revistă lipsea tocmai ce mă interesa pe mine, cum stă treaba cu bărbaţii-m-a ferit să confirm absurdităţile pe care le auzeam în jur de la colegii de clasă şi care afirmau sus şi tare că dacă te săruţi cu un băiat rămâi gravidă.
Cu toate astea, eram o fată destul de timidă, nu îndrăzneam să abordez băieţii care îmi plăceau. De altfel, îmi placea de unul singur, un coleg de clasă, Rin, un băiat frumos, blond, deştept, întruchiparea pentru mine a Prinţului din poveste. Pe vremea aia, în plin comunism, nici nu aveai alte distracţii decât să visezi la Prinţul din poveste şi la ciocolata care era mult mai rară în ţara noastră decât specia masculină.
Aveam un talent sacru să visez şi mai ales să rămân cu visatul. Când din greşeală Rin îmi atingea mâna, credeam că mă iubeşte ; când se uita la mine o dată într-o zi, aveam senzaţia că zbor. Şi zburam de-a binelea cu ochii deschişi, ignorând realitatea.
În 1990 aveam 13 ani şi îl plăceam pe Rin deja de 6. În tot acest interval nu s-a întâmplat între noi mare scofală, în afară de un dans în clasa a IV-a şi câteva bluesuri cu ocazia zilei lui de naştere, pe care evident le-am considerat drept dovezi de dragoste încă nemărturisită.
Anul acela a fost crucial şi pentru că am experimentat marea glorie artistică a tinereţii mele: participarea mea la prima olimpiada naţională liberă de limba română ; un moment de glorie, ce promitea revelarea întregii mele existenţe, sublimarea ei prin altceva decât dragoste, care se lăsa aşteptată. Aveam să învăţ însă în scurt timp că iluzia gloriei e în schimb şi mai deşartă decât iluzia dragostei.
România era într-un moment extraordinar : toată naţiunea română se pregătea să înceapă o viaţă în adevărata democraţie ; dar abia ce s-a instaurat euforia primelor momente de libertate, şi în ce mă priveşte a descoperirii primelor senzaţii erotice, a venit şi prima răsturnare de situaţie : România a cunoscut prima mineriadă, eu prima confruntare cu ravagiile făcute de hormoni, care mi-au crescut apetitul de mâncare şi mai ales în ce priveşte dulciurile. Mă uitam în continuare după Rin, dar el nimic. Din timidă ce eram, am devenit astfel şi mai timidă.
Nu ştiu cum s-a făcut că atât eu, cât şi România, am trecut atunci printr-o perioadă de letargie îngrozitoare, ea neavând puterea să instaureze cu adevărat democraţia pentru încă câţiva ani, eu neputând să mă smulg din amorţeala vieţii mele interioare, care îmi înghiţea orice tentativă de a-mi clarifica viaţa sentimentală. Cred că inconştient, voiam să mai amân momentul în care iluzia mea avea să se izbească de realitate, pentru că iluzia asta mi se părea că dă gust vieţii mele altfel fade ; în sfârşit, când eşti îndrăgostit, n-ai ce să-i faci ; trebuie să aştepţi să treacă de la sine, dezîndrăgostirea nu vine cu forţa.
Ciocolata din ţări străine nu-mi mai ajungea, dar descoperisem un truc : dacă amestecam cacao cu apă şi zahăr, ieşea o pastă care se putea numi ciocolată. Astfel de pastă o preparam la miezul nopţii, în linişte, şi apoi o ungeam pe câteva felii de pâine. În felul acesta mi se părea că-mi calmez trupul şi găseam o mică satisfacţie zilei ce trecea tern şi fără priviri din partea băiatului la care visam. Începeam să cunosc astfel beneficiile industriei de distracţii, în care înlocuieşti nevoia de tandreţe şi sex cu pasiunea pentru mâncat sau shopping.
La fel cum România a trăit următorii ani într-o iluzie totală a democraţiei, la fel am trăit şi eu o iluzie totală a dragostei. Românul s-o fi nascut el poet, dar s-a născut şi expert în iluzii. Pe parcursul vieţii am observat că românii sunt experţi în a-şi da cu părerea despre orice, mai ales dacă nu cunosc subiectul, sunt experţi în a-şi imagina o situaţie, dar când e vorba să explice sau să acţioneze, li se taie corabia. În plus, merg într-o singură direcţie a mentalităţii şi vai de cine încearcă să-i facă să-şi schimbe opinia.
La fel şi cu mine. Am ţinut-o una şi bună că eu numai pe Rin îl vreau, indiferent dacă se uita şi el la mine sau nu. Povestea asta a durat vreo 10 ani.
Blond, nu foarte înalt, cu nasul în vânt, eram îndrăgostita de el până peste cap, ca de altfel majoritatea colegelor mele, inclusiv Cornelia. Dar nu-mi plăcea s-o recunosc, pentru că faptul că şi alte fete îl plăceau îmi dădea o senzaţie că era prea accesibil, iar eu eram obsedată de unicitate.
Pe vremea aceea citeam Romanul adolescentului miop şi mi-a intrat tare în cap că trebuia să fac totul să duc o viaţă cât mai puţin obişnuită, şi că trebuia să fiu unică, altfel urma să devin o fiinţă obişnuită, care nu avea să atingă niciodată profunzimile legate de fiinţa umană. Unicitatea mea era dată de faptul că mă uitam doar după un singur băiat: Rin.
După şcoală, eu şi Rin ne duceam de obicei împreună acasă, pe malul unei ape, pentru că stăteam relativ aproape unul de altul. Seara, înainte să dorm, inventam un întreg scenariu despre plimbarea respectivă şi nu adormeam până nu vedeam clar în minte o dovadă că şi lui Rin îi place de mine.
Uneori, totuşi, realitatea mă izbea când îl vedeam că se uită galeş după câte vreo tipă; atunci închideam ochii, să nu văd şi să nu aud nimic din ce nu mi-ar fi plăcut. O tactică ce funcţionează într-adevăr.
M-am născut cu un talent deosebit de a mă minţi pe mine însămi, ceea ce poate fi un instrument de nădejde, dar care, amplificat, poate duce la lungi perioade de iluzii, şi una din marile iluzii este iubirea platonică, când nu are nici o şansă să devină relaţie intimă.
Unul din momentele de vârf ale relaţiei mele cu Rin a fost după ziua unei tipe, Deea, ai cărei părinţi se cunoşteau cu părinţii lui Rin şi care l-a invitat la petrecere; nu mai ştiu cum am ajuns şi eu pe acolo, destul e că după ce s-a terminat petrecerea, eu şi Rin ne-am dus acasă împreună, străbătând tot cartierul acela pe jos. Cum pe mine mă dureau picioarele de la pantofii cu toc, la un moment dat i-am dat jos şi, luându-l la braţ pe Rin, am străbatut cu el, desculţă, o mare parte din oraş, până în apropierea parcului 1 Noiembrie, lângă liceul nostru. Ajunsă acasă, eram toată un ţipăt de bucurie, văzând în acea plimbare braţ la braţ un fel de ducere la altar. Colac peste pupăză, Rin m-a dus la el acasă, cu care ocazie mama lui mi-a împrumutat o pereche de pantofi.
Totuşi, nici după ceremonia asta Rin nu mi-a dat vreun semn clar că se gândeşte la mine.
În momentele în care mă gândeam mai profund la toată situaţia, vedeam foarte clar cum se uita la alte tipe, şi atunci simţeam ghimpele revoltei.
Într-un astfel de moment m-am hotărât să mă răzbun, să-i arăt că pot şi fără el. Trecuseră 10 ani, ce naiba, şi el nimic!
Cum ar zice Paulo Coelho, tot cerul conspiră ca dorinţa ta, dacă e adevărată, să devină realitate. Asta face ca, la scurtă vreme după aceea, numai ce văd că pe uşa clasei intră trei flăcăi ca nişte zmei, ca în poveştile nemuritoare, să ceară mâna prinţesei; mai precis să anunţe înfiinţarea unui fan club al unui grup de rock. Cum mă uitam la ei, dintr-o dată m-a fulgerat un gând: da pe unul din ei l-am mai văzut undeva! Şi când am localizat unde, imediat m-am însufleţit.
Nu ştiam cu ce se mănâncă muzica grupului, dar am sărit prima să mă înscriu. Cu această ocazie am avut plăcerea să stau ochi în ochi cu unul din băieţi, Tavi, un blond cu părul rebel şi cu ochii albaştri, a cărui privire m-a săgetat pe loc, eliberând din hormonii mei ce stătuseră săracii închişi atâta amar de vreme.
Dar nu pe băiatul acesta îl cunoşteam de undeva, ci pe altul înalt, brunet, cu o feţişoară dulce, pe nume Caius. El era singurul băiat din liceu care putea concura cu Rin. La un cerc de matematică pe judeţ, la care nu mai ţin minte cum de aterizasem şi eu, Caius a rezolvat o problemă căreia Rin nu i-a găsit rezolvare. Caius era singurul rival al lui Rin.
N-am pierdut vremea şi am devenit foarte îndrăzneaţă, intrând în vorbă cu Caius. Spre satisfacţia mea, am văzut că se uită la mine cu interes. Asta şi voiam. Voiam ca în cele din urmă Rin să mă vadă cu un tip mai valabil ca el!
L-am ameţit pe Caius cu totul, până am devenit prietena lui oficială; asta, în ochii noştri, însemna să mergem împreună la chefuri, să abordăm subiecte interesante de discuţie, să ne telefonăm des, consultându-ne despre ce aveam de învăţat şi cam atât; ţin minte că o dată ne-am dus la majoratul unui coleg ce stătea într-o vilă din centru şi că la un moment dat băieţii au coborât în pivniţă şi s-au întors de-acolo după vreo jumătate de oră; ‚aţi băut un butoi de vin?l-am întrebat pe Caius, care avea obrajii roşii şi arunca din când în când priviri scânteietoare amicilor lui. ‚Am stat şi noi de vorbă’, mi-aduc aminte răspunsul cu zâmbet în colţul gurii.
Adevărul e ca nici nu-mi păsa prea tare de ce făcea el cu viaţa lui, atâta vreme cât mie îmi dădea ce aveam nevoie: o imagine a unui cuplu a cărei contemplare îl intriga pe Rin.
Cum eram toţi la acelaşi liceu, n-a trecut mult şi Rin ne-a zărit împreună; reacţia lui a părut intrigată; după bunul meu obicei de a exagera lucrurile, îmi spuneam că Rin suferea şi el puţin.
Dar am mai observat un lucru: că începusem să simt indiferenţă faţă de Rin; era un semn bun după atâta timp; evident, asta se întâmpla pentru că eram sub impresia lui Tavi.
Tavi şi-a ţinut şi el majoratul, în incinta unui pasaj din centru, Vulturul Argintiu, la sediul unui partid al cărui preşedinte era tatăl lui; mă uitam la el şi aveam furnici în stomac, dar ştiam că şi el era o cauză pierdută, mai ales că se uita deja după altă tipă. Nu înţelegeam de ce naiba îmi cădeau cu tronc numai tipi care se uitau după altele. Dar adolescenţa este un mare neînţeles, din cauza că nu a stabilit nimeni cu exactitate geometria hormonilor şi modalitatea cea mai bună de a-i satisface fără să suferi deloc.
Pe când savuram eu o discuţie în trei cu Caius şi Tavi, bucurându-mă de imaginea acestuia din urmă la fel cum savuram o poză cu un bărbat în lenjerie, am văzut că în mijlocul sălii un cuplu începuse să se sărute languros, cum nu mai avusesem ocazia să văd până atunci. Tipa îl încălecase pe tip şi se vedea cum se sărutau cu limba, înnebuniţi.
În acel moment, provocându-mi o adâncă mirare, Caius mi-a zis: hai să facem şi noi aşa. M-am uitat la el mirată, ce-i venise dintr-o dată aşa o pasiune, el care era mai tot timpul molâu şi nu era interesat de astfel de subiecte. Evident, i-am spus că nici prin cap nu-mi trece. Pe atunci, noţiunea pe care o aveam eu despre sărut era foarte vagă: pe de o parte auzisem că a te săruta cu limba e scârbos, pe de alta auzisem şi că se numea french kiss şi ca era ceva plăcut.
Dar, tot în acel moment, am văzut cum Tavi se uita galeş la tipa pe care o fila; atunci m-am hotărât şi i-am zis lui Caius: ok, hai să încercăm, dar facem şi noi o plimbare, să nu ne vadă lumea.
Sub nici o formă nu voiam ca noua mea pasiune să se transforme iar într-o lungă iubire platonică; dar de altfel mi-am dat seama în scurt timp că nici nu avea atuuri sa fie, pentru că îi găseam multe imperfecţiuni lui Tavi; începeam să mă deştept.
După câţiva paşi prin pasajul Vulturul Argintiu, Caius s-a oprit deodată şi m-a privit cu un zâmbet; eram sub un lampadar ce lumina puternic strada pustie; atunci s-a aplecat şi mi-a dat primul sărut; buzele au făcut o dată ţoc şi asta a fost. Apoi, Caius, pradă unei emoţii năvalnice, a început să ţipe pe stradă:
-Te-am dezvirginat!Te-am dezvirginat!
Cele mai interesante relaţii sunt cele în care nu intervine prea mult pasiunea ; oricum pasiunea trece repede şi-n plus, ea are funcţia de a-ţi pune un văl pe ochi, care nu te lasă să-ţi vezi partenerul aşa cum e el în realitate. Între mine şi Caius nu era pasiune, dar era un fel de pact care ne permitea să ducem o viaţă de ochii lumii, în acelaşi timp mânaţi fiecare de interese diferite. În plus, discuţiile cu el îmi deschideau alte universuri, ale ştiinţei, filosofiei, istoriei, chiar ale paranormalului. Era o uniune echitabilă.
Prolog
Această carte este viaţa unui om ce şi-a trăit tinereţea, adică primii 25 ani din viaţă în Estul Europei, dintre care, primii 13 ani i-a trăit sub comunism.
Putem să ne imaginăm că această ideologie a interferat în mentalitatea sa, că viaţa sa a fost subordonată mentalităţilor care au subjugat populaţia ţării în comunism cel puţin 50 de ani.
Evoluţia vietii unui om este adânc legată de mediul în care trăieşte. De asemenea, idealurile sale se vor supune aceloraşi reguli. Este de notat că mentalitatea societăţii comuniste, la fel ca cea musulmana de altfel, se bazează foarte mult pe machism.
Viaţa personajului principal este simptomatică cu viaţa pe care mulţi adolescenţi şi tineri au trăit-o într-o ţară comunistă. De asemenea, viaţa personajului principal se aseamană foarte mult cu destinul acestei ţări
Putem să ne imaginăm că această ideologie a interferat în mentalitatea sa, că viaţa sa a fost subordonată mentalităţilor care au subjugat populaţia ţării în comunism cel puţin 50 de ani.
Evoluţia vietii unui om este adânc legată de mediul în care trăieşte. De asemenea, idealurile sale se vor supune aceloraşi reguli. Este de notat că mentalitatea societăţii comuniste, la fel ca cea musulmana de altfel, se bazează foarte mult pe machism.
Viaţa personajului principal este simptomatică cu viaţa pe care mulţi adolescenţi şi tineri au trăit-o într-o ţară comunistă. De asemenea, viaţa personajului principal se aseamană foarte mult cu destinul acestei ţări
Inscription à :
Articles (Atom)