mardi 17 juillet 2007

VII

Dragoste şi violentă


Un lucru e sigur : iluzia nu poate fi vindecată decât prin trăirea unei realităţi care este atât de nasoală încât asasinează imaginaţia şi nu-i lasă nici un moment de resuscitare.
Aşadar izbirea cu capul de pragul de sus m-a ajutat să mă concentrez o vreme asupra învăţatului, ceea ce face ca în acea toamnă am devenit studentă la o facultate din Ardeal. Nu era chiar Bucureşti, da era o schimbare de viaţă.

În prima noapte de căminist, la facultatea din Ardeal, mi-am inaugurat viaţa de student cât se poate de boem şi promiţător : o colegă de cameră, Ina, a luat iniţiativa să cheme un prieten, care la rândul lui să aducă un prieten, D. Prietenul ei era blond, cu ochi albaştri, îi spunea amic. Prietenul blondului, D, un tip brunet, înalt şi slab, nu era deloc frumuseţea întruchipată, ba chiar era urât ca naiba, dar era deja seara şi eram ameţită ; am tras storurile şi m-am aşezat pe pat langa D, care nu contenea să-mi facă complimente şi să-mi spună cât sunt de atractivă. Să-mi zică exact complimentele pe care voiam să le aud.
În celălalt pat, se auzea vocea colegei mele, uneori răzând, alteori gemând de placere. L-am lăsat pe D să mă mângaie puţin, dar nu prea mult. Ţin minte că D avea nişte degete foarte pricepute. Mi-am petrecut noaptea leoarcă de excitaţie ; a doua zi dimineaţa nu mai aveam nici un Nu în sac.
Voiam să-l întreb când începe o dată, când l-am văzut că-şi trage pantalonii. Scuza-mă, am fost prea excitat, mi-a mărturisit.
Aveam suficientă intuiţie să-mi dau seama că aşa avea să fie totdeauna pe viitor, doar citisem multe despre sexualitate.
(...)
Ne-o puneam foarte des, de mai multe ori pe zi, de fiecare dată când aveam ocazia. Foloseam şi duşul, mai ales că era prevăzut cu paravane care împiedicau curioşii să vadă prea multe. Tot la duş spălam şi hainele ; le spălam cu săpunul-nu aveam bani de detergent-şi apoi, după ce le clăteam, le puneam într-o plasă şi le duceam în cameră, agăţându-le de o sfoară. Zimbru m-a învăţat un truc eficient : să storci foarte bine hainele, până n-o să rămână nici o picătură de apă ; era un as să stoarcă rufe, şi un as în ce priveşte stoarcerea psihologică a omului.

dimanche 15 juillet 2007

V

Când nu ai cu cine să ţi-o pui


Viaţa mea intelectuală era în plină perioadă iluministă, dar viaţa mea intimă nu mai continua nicicum. Când mă întâlneam cu Cami, îmi povestea ca de obicei, scene fierbinţi din rapoartele ei sexuale şi la un moment dat mi-a povestit de o tipă care nu şi-o mai pusese de ceva vreme, zicând: săraca de ea, cred că e naşpa să ai păianjeni în păsărică.
E nasol să fii tânăr, frumos, gata să te fuţi şi să nu ai cu cine. Dar România e o ţară plină de femei frumoase şi competiţia pentru a găsi un mascul mişto e acerbă. Era de asemenea nasol să recunosc că nu aveam nici un pretendent, şi deşi încercam vechiul meu truc: să-mi imaginez că de fapt am pretendenţi, reveneam repede cu picioarele pe pământ şi mă izbeam de realitate: în jur nu se arăta nimeni doritor să mă omagieze în acest sens.

În afară de Pişto. Pişto era tot un comentator radio, care era de fapt profesor, un bărbat de o inteligenţă sclipitoare şi cu o voce virilă de mă scotea din minţi. Ţin minte că după masa, la ora 16, avea săptămânal o emisiune culturală; stăteam şi ascultam nemişcată vocea aceea care mă înnebunea.
Ţinea şi el emisiuni de cultură, avea chiar un faimos concurs de ghicit noţiuni. Ţin minte că m-am înscris şi eu, imediat ce i-am auzit vocea, şi am simţit, de la acea primă conversaţie, că era interesat de mine. Avea o voce tărăgănată şi virilă, iar eu eram tânără şi doritoare de sex.
Dar ştiam că era mai mare ca mine cu vreo 15 ani şi chestia asta m-a cam inhibat atunci.
Totuşi, în perioada în care traversam o criză existenţială, m-am gândit să-i aud din nou vocea. Şi din vorbă în vorbă, m-a întrebat o dată foarte direct:
-Eşti liberă?
Era exact ce voiam să aud. Lungi conversaţii mai duceam cu el sub plapumă noaptea, când punea nocturna radio ! Îmi punea muzica pe care o voiam-oldies but goldies, îmi spunea că e mort după mine, îmi spunea vorbe dulci şi eram ameţită.
Astfel încât, când ne-am întâlnit prima oară, tot în studioul de radio, am putut foarte bine să ignor faptul că avea peste 40 de ani, un tricou soios, sub care se profila un început de burtă vizibil, era cam chel şi mirosea a transpiraţie. M-am agăţat de ochii lui albaştri, de un tulbure fascinant ; asta mă face să-mi amintesc un banc : el îi spune ei : dragă, ce frumoşi ochi albaştri ai, ca şi culoarea apei din toaleta mea !
Tipul avea o personalitate puternică şi mă ameţea, spunându-mi că mi-ar fi bine cu el. Îmi enumera funcţiile pe care le avea-era şi membru într-un partid ecologist şi o dată, ţin minte, mi-a dat întâlnire într-o dugheană puturoasă, şi şi-a desfăcut geanta diplomat-era îmbracat în tricou şi şlapi-şi mi-a arătat nu ştiu ce documente, din care am înţeles că câştiga destul de bine.
Cred că cel mai bine i se potrivea meseria de crainic radio. Să vorbească cu vocea lui răguşită, să modereze concursuri de cultură-ceea ce şi avea de altfel-dar să nu-şi scoată capul în lume. Cu siguranţă, era mai bine aşa.
Prima noastră întâlnire amoroasă s-a desfăşurat într-un lan de porumb. Ne-am întâlnit după orele lui la şcoală ; venise să mă ia cu maşina lui, o Dacia veche, cărămizie, cu vopseaua ce căzuse pe ici şi colo, dezvăluind pete de rugină şi cu scaune pline de arcuri ce scârţăiau. Dar mie nu-mi păsa deloc : puteam să fiu şi pe o cămilă, sau pe un măgăruş, atâta vreme cât scăpam de obsesia păianjenilor.

A urcat maşina pe un deal din oraş ; un lan de porumb se profila în apropiere. Nu era nici ţipenie în jur, astfel ne puteam concentra asupra hormonilor ; cu toate că, în momentul când s-a apropiat de mine şi am simţit o duhoare de legume stricate, hormonii mi s-au inhibat tot aşa cum ariciul se retrage între acele lui ; dar eram pe drumul pe care îl voiam, aşa că mi-am ţinut respiraţia în timp ce-mi dădea un sărut libidinos.

O vreme am stat calmă şi nu l-am mai contactat, dar după aceea am uitat de toată tărăşenia şi obsesia mea despre păianjeni a revenit, mai ales că tot aşteptam şi tot nu apărea altcineva.
Până la urmă, după multe sesiuni de conversaţii în care îşi arcuia vocea până la refuz, într-o seară în care auzeam pisicile în călduri mirolăind, i-am cedat. Apartamentul lui-de fapt era apartamentul mamei lui-că el stătea altundeva-era suficient de burghez-un pian tronând în mijlocul camerei-o bibliotecă plină ochi cu cărţi-în rest praf cât încape-ca să mă facă să visez, în timp ce închideam ochii văzându-l pe Pişto aplecat asupra mea. Atunci am mai învăţat un lucru : unii oameni sunt total incompatibili sexual. N-am simţit nimic, nici un gram de plăcere, ci doar o continuă greaţă. Nu ştiu ce naiba mâncase, probabil tot mâncarea aia ungurească de legume, numită lecio.

IV

Prietenia dintre un bărbat şi o femeie


Uneori îl confund pe tipul cu care mi-am pus-o prima oară cu un comentator radio, pe nume Paul, un tip cu mult farmec, nu prea înalt, slăbuţ şi fan Bob Dylan, pe care l-am întâlnit într-o seară, pe când ţinea o emisiune cu numele Trenul poetic, sau ceva de genul ăsta ; atunci fac un transfer de imagini şi pun în capul lui Laci cultura şi inteligenţa lui Paul, iar lui Paul îi adaug virilitatea ungurului, deşi intuiţia mi-a spus totdeauna că era şi la capitolul ăsta înzestrat.
Stăteam şi îi ascultam emisiunile nopţi întregi ; după atâta sex chior, era ca şi cum aş fi mâncat o perioadă lungă doar carne, fără nici o garnitură, şi aveam chef să-mi exersez şi creierul, ca nu cumva să mă trezesc cu el ruginit de-a binelea.

vendredi 13 juillet 2007

III

Bill Clinton şi începerea vieţii sexuale

Mi-am început viaţa sexuală la 20 de ani, cu un terchea berchea, la întâmplare, săturată de iubiri platonice şi îngrozită de faptul că aş muri virgină. Uneori, când sunt în toane bune, îmi spun totuşi că Laci semăna cu Ştefan Bănica Jr.
În anul acela venise Bill Clinton în România şi zisese: stay in the course, stay in the course, the future is yours!Atunci, o mare poartă s-a deschis spre lume; românii au crezut că viitorul lor va avea o împlinire rapidă, în linie dreaptă, tot aşa cum am crezut şi eu, ca orice virgină, că prima mea partidă de amor va deschide o serie regulată de astfel de partide.
Aveam o vecină de vreo patruzeci de ani, foarte îndesată, cu o mustaţă proieminentă deasupra gurii, despre care auzisem că era virgină. Până atunci nu prea am făcut eu legătura între înfăţişarea ei fizică şi lipsa ei de activitate sexuală, dar cum în viaţa mea nu se întâmpla realmente nimic, am început să mă gândesc că dacă nu acţionez, aveam toate şansele să-i calc pe urme.
Într-o zi mi-am luat inima-n dinţi şi am convocat-o pe Cami, rugând-o să vorbească cu prietenul ei să-mi prezinte pe cineva de urgenţă.

Aş fi preferat ca dezvirginatorul meu viitor să aibă puţin înclinaţii de cartier-auzisem că ăştia sunt mai potenţi, spre exemplu prietenul lui Cami era mecanic auto; într-un cuvânt, voiam să mă asigur că începutul vieţii mele sexuale va fi într-adevăr cu folos.
Peste vreo două săptămâni aveam o întâlnire aranjată, era chiar de Înviere; mă gândeam că ăsta era un semn bun, că aveam să mă mai deştept.
M-am dus la întâlnire îmbrăcată cât mai mişto; la faţa locului mă aştepta un tip arătos, brunet, şi îmbrăcat în trening. Pe atunci nu ştiam că treningul era un accesoriu vestimentar viril; pe atunci cei se se îmbracau în trening la sărbători şi de altfel în general, erau consideraţi ţărani.
Dar adevărul e că pe mine nu mă interesa câtuşi de puţin cum era îmbrăcat Laci; putea să fie îmbrăcat şi în gaci largi cu ciucurei, important era să fie bun pentru scopul pe care mi-l fixasem.
Mă uitam la el şi-mi spuneam că era un exemplar masculin destul de în putere ; ulterior aveam să aflu că era chiar foarte în putere şi că se îmbrăca în trening pentru că blugii îl jenau între picioare.
N-a fost mare filosofie să-l aduc în patul meu ; de altfel, pentru astfel de scopuri, nici nu trebuie să fie mare filosofie ; tot ce e nevoie e vână în vine ; prea multă filosofie strică în pat.
De asemenea, prea multă sinceritate strică. Nu-i spusesem deloc lui Cami că de ceva vreme descoperisem universul autosatisfacerii. Unele lucruri, pentru a provoca voluptate în continuare, trebuie trecute sub tăcere.

Într-adevăr, flerul nu m-a înşelat şi Laci mi-a dovedit că era bărbat potent ; totul s-a petrecut aşa cum asamblezi piesele unei maşini : s-a suit pe scaun, şi-a dat jos pantalonii, eu la fel, apoi ne-am încălecat unul pe altul ca două animale tinere şi doritoare să-şi cheltuie energia. Ulterior aveam să-mi dau seama că Laci făcea amor cam barbar, adică fără preludiu prelungit, doar cu bagat şi scos, ca la scos de cartofi, fără fineţuri, săruturi repezite ; cum era armăsar tânăr, îl ţinea şi de mai multe ori pe zi ; în urma acestor şedinte de sport, aprindea televizorul şi se uita satisfacut la singurul lucru din viaţă care îl interesa cu adevărat : fotbalul.

II

Cand nu e sex, e administratie

Dar unde atracţie nu e, nici sex nu e. Evident, între mine şi Caius nu s-a mai întâmplat nimic şi începeam să fiu angoasată. Câteva prietene, printre care şi Cami, o prietenă ce-o ştiam din copilărie, îşi începuseră deja de ceva vreme viaţa sexuală şi mai mult, îmi povesteau cu lux de amănunte cum se desfăşura o partidă de sex.
În momentele în care simţeam că explodez, că nu mai puteam de necaz, să aud aceste istorisiri, mă plimbam des cu altă prietenă din copilărie, Iris, care nu-şi începuse viaţa sexuală, la fel ca mine şi care prin asta, nu mă făcea să mă simt prost. Şi atunci debitam noi din conceptele mentalităţii clasice, că e mai bine să aştepti, că e mai bine să faci asta când te măriţi, în sfârşit, aberaţii în care nu credeam nici o clipă, dar ă căror rostire era mângăietoare, îmi alina suferinţa interioară. În schimb Iris ea chiar credea ce spunea, asta aveam s-o constat de mai multe ori, dar în fond asta o privea direct şi personal.

jeudi 12 juillet 2007

I

Erotism şi iubiri platonice echitabile


1990 a adus marea deşteptare a Europei de Est: căderea comunismului, şi în acelaşi timp mi-a adus şi mie marea deşteptare a vieţii, adică prima experienţă erotică; revoluţa anticomunista şi-a manifestat simbolul suprem prin căderea zidului de la Berlin, apoi, de la Berlin, a pornit în linie dreaptă spre mine şi a ajuns prin Matthias, un prieten de familie neamţ, care mi-a adus prima mea revistă sexi.
Atunci nu ştiam că acest cadou nesperat va constitui pentru mine inspiraţia pentru viaţa mea intimă pe viitorii 7 ani. Consider că a fost un gest foarte matur şi chibzuit din partea capului familiei nemţeşti să-mi înmâneze pe ascuns mica revistă ce arăta câţiva tipi în chiloţi. În felul acesta, curiozitatea mea adolescentină privind tabuul sexual a fost mai puţin chinuitoare. Ca mulţumire, şi de altfel fără să ştie că îi returna un favor, tata l-a iniţiat pe Matthias în prima lui experienţă de vânătoare de raţe. Un cadou echitabil.
Ţin minte cu claritate că primul meu film porno-mă rog, erau doar câteva secvenţe-l-am văzut pe un canal de asemenea nemţesc, RTL, într-o seară de joi când ai mei dormeau deja duşi şi eu butonam telecomanda cu precauţie, atentă să nu se trezească să-şi dea seama la ce mă uitam la tv. Atunci să fi avut vreo 18 ani şi eu tot nu apucasem să văd în prim plan ce se afla între picioarele unui barbat, ceea ce mi se părea tot mai mult un lucru care trebuia corectat.
Cunoşteam în schimb cam cum stă treaba cu femeile. Încă de pe la vreo 14 ani, mama, de profesie medic, îmi cumpăra revista Arena, o revistă care iniţia puţin adolescenţii în viaţa intimă-erau câteva povestioare şi uneori şi vreo tipă cu sânii goi-care de asemenea m-a mai lămurit -destul de vag totuşi, pentru că din revistă lipsea tocmai ce mă interesa pe mine, cum stă treaba cu bărbaţii-m-a ferit să confirm absurdităţile pe care le auzeam în jur de la colegii de clasă şi care afirmau sus şi tare că dacă te săruţi cu un băiat rămâi gravidă.
Cu toate astea, eram o fată destul de timidă, nu îndrăzneam să abordez băieţii care îmi plăceau. De altfel, îmi placea de unul singur, un coleg de clasă, Rin, un băiat frumos, blond, deştept, întruchiparea pentru mine a Prinţului din poveste. Pe vremea aia, în plin comunism, nici nu aveai alte distracţii decât să visezi la Prinţul din poveste şi la ciocolata care era mult mai rară în ţara noastră decât specia masculină.
Aveam un talent sacru să visez şi mai ales să rămân cu visatul. Când din greşeală Rin îmi atingea mâna, credeam că mă iubeşte ; când se uita la mine o dată într-o zi, aveam senzaţia că zbor. Şi zburam de-a binelea cu ochii deschişi, ignorând realitatea.
În 1990 aveam 13 ani şi îl plăceam pe Rin deja de 6. În tot acest interval nu s-a întâmplat între noi mare scofală, în afară de un dans în clasa a IV-a şi câteva bluesuri cu ocazia zilei lui de naştere, pe care evident le-am considerat drept dovezi de dragoste încă nemărturisită.
Anul acela a fost crucial şi pentru că am experimentat marea glorie artistică a tinereţii mele: participarea mea la prima olimpiada naţională liberă de limba română ; un moment de glorie, ce promitea revelarea întregii mele existenţe, sublimarea ei prin altceva decât dragoste, care se lăsa aşteptată. Aveam să învăţ însă în scurt timp că iluzia gloriei e în schimb şi mai deşartă decât iluzia dragostei.
România era într-un moment extraordinar : toată naţiunea română se pregătea să înceapă o viaţă în adevărata democraţie ; dar abia ce s-a instaurat euforia primelor momente de libertate, şi în ce mă priveşte a descoperirii primelor senzaţii erotice, a venit şi prima răsturnare de situaţie : România a cunoscut prima mineriadă, eu prima confruntare cu ravagiile făcute de hormoni, care mi-au crescut apetitul de mâncare şi mai ales în ce priveşte dulciurile. Mă uitam în continuare după Rin, dar el nimic. Din timidă ce eram, am devenit astfel şi mai timidă.
Nu ştiu cum s-a făcut că atât eu, cât şi România, am trecut atunci printr-o perioadă de letargie îngrozitoare, ea neavând puterea să instaureze cu adevărat democraţia pentru încă câţiva ani, eu neputând să mă smulg din amorţeala vieţii mele interioare, care îmi înghiţea orice tentativă de a-mi clarifica viaţa sentimentală. Cred că inconştient, voiam să mai amân momentul în care iluzia mea avea să se izbească de realitate, pentru că iluzia asta mi se părea că dă gust vieţii mele altfel fade ; în sfârşit, când eşti îndrăgostit, n-ai ce să-i faci ; trebuie să aştepţi să treacă de la sine, dezîndrăgostirea nu vine cu forţa.
Ciocolata din ţări străine nu-mi mai ajungea, dar descoperisem un truc : dacă amestecam cacao cu apă şi zahăr, ieşea o pastă care se putea numi ciocolată. Astfel de pastă o preparam la miezul nopţii, în linişte, şi apoi o ungeam pe câteva felii de pâine. În felul acesta mi se părea că-mi calmez trupul şi găseam o mică satisfacţie zilei ce trecea tern şi fără priviri din partea băiatului la care visam. Începeam să cunosc astfel beneficiile industriei de distracţii, în care înlocuieşti nevoia de tandreţe şi sex cu pasiunea pentru mâncat sau shopping.
La fel cum România a trăit următorii ani într-o iluzie totală a democraţiei, la fel am trăit şi eu o iluzie totală a dragostei. Românul s-o fi nascut el poet, dar s-a născut şi expert în iluzii. Pe parcursul vieţii am observat că românii sunt experţi în a-şi da cu părerea despre orice, mai ales dacă nu cunosc subiectul, sunt experţi în a-şi imagina o situaţie, dar când e vorba să explice sau să acţioneze, li se taie corabia. În plus, merg într-o singură direcţie a mentalităţii şi vai de cine încearcă să-i facă să-şi schimbe opinia.
La fel şi cu mine. Am ţinut-o una şi bună că eu numai pe Rin îl vreau, indiferent dacă se uita şi el la mine sau nu. Povestea asta a durat vreo 10 ani.

Blond, nu foarte înalt, cu nasul în vânt, eram îndrăgostita de el până peste cap, ca de altfel majoritatea colegelor mele, inclusiv Cornelia. Dar nu-mi plăcea s-o recunosc, pentru că faptul că şi alte fete îl plăceau îmi dădea o senzaţie că era prea accesibil, iar eu eram obsedată de unicitate.
Pe vremea aceea citeam Romanul adolescentului miop şi mi-a intrat tare în cap că trebuia să fac totul să duc o viaţă cât mai puţin obişnuită, şi că trebuia să fiu unică, altfel urma să devin o fiinţă obişnuită, care nu avea să atingă niciodată profunzimile legate de fiinţa umană. Unicitatea mea era dată de faptul că mă uitam doar după un singur băiat: Rin.
După şcoală, eu şi Rin ne duceam de obicei împreună acasă, pe malul unei ape, pentru că stăteam relativ aproape unul de altul. Seara, înainte să dorm, inventam un întreg scenariu despre plimbarea respectivă şi nu adormeam până nu vedeam clar în minte o dovadă că şi lui Rin îi place de mine.
Uneori, totuşi, realitatea mă izbea când îl vedeam că se uită galeş după câte vreo tipă; atunci închideam ochii, să nu văd şi să nu aud nimic din ce nu mi-ar fi plăcut. O tactică ce funcţionează într-adevăr.
M-am născut cu un talent deosebit de a mă minţi pe mine însămi, ceea ce poate fi un instrument de nădejde, dar care, amplificat, poate duce la lungi perioade de iluzii, şi una din marile iluzii este iubirea platonică, când nu are nici o şansă să devină relaţie intimă.

Unul din momentele de vârf ale relaţiei mele cu Rin a fost după ziua unei tipe, Deea, ai cărei părinţi se cunoşteau cu părinţii lui Rin şi care l-a invitat la petrecere; nu mai ştiu cum am ajuns şi eu pe acolo, destul e că după ce s-a terminat petrecerea, eu şi Rin ne-am dus acasă împreună, străbătând tot cartierul acela pe jos. Cum pe mine mă dureau picioarele de la pantofii cu toc, la un moment dat i-am dat jos şi, luându-l la braţ pe Rin, am străbatut cu el, desculţă, o mare parte din oraş, până în apropierea parcului 1 Noiembrie, lângă liceul nostru. Ajunsă acasă, eram toată un ţipăt de bucurie, văzând în acea plimbare braţ la braţ un fel de ducere la altar. Colac peste pupăză, Rin m-a dus la el acasă, cu care ocazie mama lui mi-a împrumutat o pereche de pantofi.

Totuşi, nici după ceremonia asta Rin nu mi-a dat vreun semn clar că se gândeşte la mine.
În momentele în care mă gândeam mai profund la toată situaţia, vedeam foarte clar cum se uita la alte tipe, şi atunci simţeam ghimpele revoltei.

Într-un astfel de moment m-am hotărât să mă răzbun, să-i arăt că pot şi fără el. Trecuseră 10 ani, ce naiba, şi el nimic!
Cum ar zice Paulo Coelho, tot cerul conspiră ca dorinţa ta, dacă e adevărată, să devină realitate. Asta face ca, la scurtă vreme după aceea, numai ce văd că pe uşa clasei intră trei flăcăi ca nişte zmei, ca în poveştile nemuritoare, să ceară mâna prinţesei; mai precis să anunţe înfiinţarea unui fan club al unui grup de rock. Cum mă uitam la ei, dintr-o dată m-a fulgerat un gând: da pe unul din ei l-am mai văzut undeva! Şi când am localizat unde, imediat m-am însufleţit.
Nu ştiam cu ce se mănâncă muzica grupului, dar am sărit prima să mă înscriu. Cu această ocazie am avut plăcerea să stau ochi în ochi cu unul din băieţi, Tavi, un blond cu părul rebel şi cu ochii albaştri, a cărui privire m-a săgetat pe loc, eliberând din hormonii mei ce stătuseră săracii închişi atâta amar de vreme.
Dar nu pe băiatul acesta îl cunoşteam de undeva, ci pe altul înalt, brunet, cu o feţişoară dulce, pe nume Caius. El era singurul băiat din liceu care putea concura cu Rin. La un cerc de matematică pe judeţ, la care nu mai ţin minte cum de aterizasem şi eu, Caius a rezolvat o problemă căreia Rin nu i-a găsit rezolvare. Caius era singurul rival al lui Rin.
N-am pierdut vremea şi am devenit foarte îndrăzneaţă, intrând în vorbă cu Caius. Spre satisfacţia mea, am văzut că se uită la mine cu interes. Asta şi voiam. Voiam ca în cele din urmă Rin să mă vadă cu un tip mai valabil ca el!
L-am ameţit pe Caius cu totul, până am devenit prietena lui oficială; asta, în ochii noştri, însemna să mergem împreună la chefuri, să abordăm subiecte interesante de discuţie, să ne telefonăm des, consultându-ne despre ce aveam de învăţat şi cam atât; ţin minte că o dată ne-am dus la majoratul unui coleg ce stătea într-o vilă din centru şi că la un moment dat băieţii au coborât în pivniţă şi s-au întors de-acolo după vreo jumătate de oră; ‚aţi băut un butoi de vin?l-am întrebat pe Caius, care avea obrajii roşii şi arunca din când în când priviri scânteietoare amicilor lui. ‚Am stat şi noi de vorbă’, mi-aduc aminte răspunsul cu zâmbet în colţul gurii.
Adevărul e ca nici nu-mi păsa prea tare de ce făcea el cu viaţa lui, atâta vreme cât mie îmi dădea ce aveam nevoie: o imagine a unui cuplu a cărei contemplare îl intriga pe Rin.
Cum eram toţi la acelaşi liceu, n-a trecut mult şi Rin ne-a zărit împreună; reacţia lui a părut intrigată; după bunul meu obicei de a exagera lucrurile, îmi spuneam că Rin suferea şi el puţin.
Dar am mai observat un lucru: că începusem să simt indiferenţă faţă de Rin; era un semn bun după atâta timp; evident, asta se întâmpla pentru că eram sub impresia lui Tavi.

Tavi şi-a ţinut şi el majoratul, în incinta unui pasaj din centru, Vulturul Argintiu, la sediul unui partid al cărui preşedinte era tatăl lui; mă uitam la el şi aveam furnici în stomac, dar ştiam că şi el era o cauză pierdută, mai ales că se uita deja după altă tipă. Nu înţelegeam de ce naiba îmi cădeau cu tronc numai tipi care se uitau după altele. Dar adolescenţa este un mare neînţeles, din cauza că nu a stabilit nimeni cu exactitate geometria hormonilor şi modalitatea cea mai bună de a-i satisface fără să suferi deloc.
Pe când savuram eu o discuţie în trei cu Caius şi Tavi, bucurându-mă de imaginea acestuia din urmă la fel cum savuram o poză cu un bărbat în lenjerie, am văzut că în mijlocul sălii un cuplu începuse să se sărute languros, cum nu mai avusesem ocazia să văd până atunci. Tipa îl încălecase pe tip şi se vedea cum se sărutau cu limba, înnebuniţi.
În acel moment, provocându-mi o adâncă mirare, Caius mi-a zis: hai să facem şi noi aşa. M-am uitat la el mirată, ce-i venise dintr-o dată aşa o pasiune, el care era mai tot timpul molâu şi nu era interesat de astfel de subiecte. Evident, i-am spus că nici prin cap nu-mi trece. Pe atunci, noţiunea pe care o aveam eu despre sărut era foarte vagă: pe de o parte auzisem că a te săruta cu limba e scârbos, pe de alta auzisem şi că se numea french kiss şi ca era ceva plăcut.
Dar, tot în acel moment, am văzut cum Tavi se uita galeş la tipa pe care o fila; atunci m-am hotărât şi i-am zis lui Caius: ok, hai să încercăm, dar facem şi noi o plimbare, să nu ne vadă lumea.
Sub nici o formă nu voiam ca noua mea pasiune să se transforme iar într-o lungă iubire platonică; dar de altfel mi-am dat seama în scurt timp că nici nu avea atuuri sa fie, pentru că îi găseam multe imperfecţiuni lui Tavi; începeam să mă deştept.
După câţiva paşi prin pasajul Vulturul Argintiu, Caius s-a oprit deodată şi m-a privit cu un zâmbet; eram sub un lampadar ce lumina puternic strada pustie; atunci s-a aplecat şi mi-a dat primul sărut; buzele au făcut o dată ţoc şi asta a fost. Apoi, Caius, pradă unei emoţii năvalnice, a început să ţipe pe stradă:
-Te-am dezvirginat!Te-am dezvirginat!

Cele mai interesante relaţii sunt cele în care nu intervine prea mult pasiunea ; oricum pasiunea trece repede şi-n plus, ea are funcţia de a-ţi pune un văl pe ochi, care nu te lasă să-ţi vezi partenerul aşa cum e el în realitate. Între mine şi Caius nu era pasiune, dar era un fel de pact care ne permitea să ducem o viaţă de ochii lumii, în acelaşi timp mânaţi fiecare de interese diferite. În plus, discuţiile cu el îmi deschideau alte universuri, ale ştiinţei, filosofiei, istoriei, chiar ale paranormalului. Era o uniune echitabilă.

Prolog

Această carte este viaţa unui om ce şi-a trăit tinereţea, adică primii 25 ani din viaţă în Estul Europei, dintre care, primii 13 ani i-a trăit sub comunism.
Putem să ne imaginăm că această ideologie a interferat în mentalitatea sa, că viaţa sa a fost subordonată mentalităţilor care au subjugat populaţia ţării în comunism cel puţin 50 de ani.
Evoluţia vietii unui om este adânc legată de mediul în care trăieşte. De asemenea, idealurile sale se vor supune aceloraşi reguli. Este de notat că mentalitatea societăţii comuniste, la fel ca cea musulmana de altfel, se bazează foarte mult pe machism.
Viaţa personajului principal este simptomatică cu viaţa pe care mulţi adolescenţi şi tineri au trăit-o într-o ţară comunistă. De asemenea, viaţa personajului principal se aseamană foarte mult cu destinul acestei ţări