Cap X Rockul si manelele -Bulevardul Iluziilor colt cu strada Libertatii

(...)
Uneori te loveşti de surprize plăcute chiar de unde nu te aştepţi. Sigur, surprizele astea pot să ducă la alte surprize, dar aşa e în tinereţe: te loveşti din surprize în surprize. Pe fotoliile de piele roşie din holul televiziunii, stătea un tip blond, cu ochelari de soare, şi o tipă roşcată, fiţoasă. Se vedea de la o poştă că erau profesionişti, totuşi habar n-aveam cine erau, până nu s-au prezentat. Auzisem de el, deşi vag, pentru că nu mă omoram după ce cânta el, manele.

Când mă gândesc la manele, îmi amintesc de multe ori de un chef din Grozăveşti la care m-a invitat o colegă cu care mă înţelegeam super, dar care m-a uimit prin preferinţele ei muzicale.
N-am nimic împotriva manelelor, dar prefer totuşi cantecele cu versuri inteligente, chiar dacă sunt fără perdea. Cum stăteam eu, încercând să leg o conversaţie sau să aud o melodie care m-ar fi incitat la dans, am văzut cum un puhoi de studenţi s-au repezit pe ring, aşteptând primele versuri ale unei noi manele, pare-se, care făcea furori. Şi atunci am auzit refrenul ce-i scotea din minţi : Pi la spati pi la spati (să ne-o punem-ziceau studenţii…zi şi noapti…pi la spati pi la spati(să ne-o punem)…zi şi noapti…’
În incinta Oglindei TV, cântăreţul din faţa mea, Bobi, a început să-mi fredoneze ‘Frumoasa’, care era compusă de el şi care era o manea celebră. Eram uimită ca tipul parea inteligent şi în acelaşi timp cânta manele. Iar dădusem peste un specimen rar.
După ce a aflat că eram la prima urcare pe scenă, într-un moment în care Mada şi roşcata erau nu ştiu unde, tipul şi-a scos ochelarii, dezvăluind nişte ochi albaştri limpezi şi m-a întrebat dacă vreau să înregistrez într-un studio performant. Am rămas puţin şocată, dar sub impresia ochilor lui albaştri i-am răspuns că da. În fond nu mai avusem ocazia de a înregistra intr-un studio muzical şi ştiam că nici n-o sa mai am prea curând acea ocazie.
(...)
.