Cap XII Un hacker si o uniune de convenienta Bulevardul Iluziilor colt cu strada Libertatii

Eram lămurită şi cum sta treaba cu aventurile pe munte ; Ciresarii vorbea despre o stare ideală, romantiza plimbările pe munte, la fel ca majoritatea prozatorilor din vremea aceea ; romantismul ăsta e o stare al naibii de păcătoasă, pentru că te face sa visezi la ceva care nu există.
În mod normal ar fi trebuit să urmeze o perioadă foarte calmă din viaţa mea, în care singurul meu scop să fie învăţatul, asistarea la toate cursurile, renunţarea la alcool, la gândul despre sex, în vederea unei vieţi pure, care să mă vindece pe veci de pofte şi să mă conducă înspre idealul femeilor românce în general : întemeierea unei relaţii bazate pe iubire şi înâelegere, cu un macho-man mioritic, care să-mi pretindă fidelitate şi după vreun an de căsătorie să-mi propună un sex în trei.
În schimb, îmi trăiam viaţa într-o indiferenţă pe care uneori o confundam cu boemia: mă duceam la cursuri uneori, când aveam chef, şi pentru că nu-mi ajungea bursa, mai făceam întrebări pentru concursurile de cultură de la ProTV, cu care ocazie învăţam o groază despre istoria lumii, despre ştiinţă, biologie, cinema ; în astfel de momente îmi petreceam vremea util, îmi construiam un bagaj de cunoştinţe care serveşte omului în general după ce şi-a consumat toate pasiunile şi când nu-i mai rămâne decât să se lanseze în lungi discuţii interminabile despre câte se întâmplă în lume.

Erau şi momente în care simţeam o plictiseală totală faţă de tot şi de toate, o plictiseală care se pogora asupra mea ca o ceaţă groasă, în care nu mai vezi nimic ; într-un astfel de moment mi-am făcut intrarea în lumea chatului.
Ziua în care am început să vorbesc pe chat prima oară a însemnat pentru mine descoperirea unui univers în care am putut să-mi înving cât de cât timiditatea. Când vorbeşti cu cineva care nu are habar de identitatea ta, căruia poţi să-i îndrugi verzi şi uscate, poţi să fii cine vrei tu, scapi de limita învelişului uman, de diferenţa dintre sexe, îţi construieşti un univers aşa cum îl vrei tu. E ca şi cum ţi-ai oferi o călătorie în afara trupului şi ai deveni altcineva, e o chestie liberatoare.
Dacă la început răspundeam tuturor celor ce mă întrebau din start : asl, pls şi alte prescurtări idioate de genul asta, după o vreme am învăţat că ăştia se numesc ţărani, aşa că am început să ma centrez pe cei care scriau o frază inteligentă pe ecran din prima clipă a conversaţiei. De exemplu : la tine plouă ?sau : citesc Eliade sau orice altceva care era inteligent.
Într-o seară, pe când ascultam Linking Park, In The End, la puţină vreme de la intrarea mea în lumea internetului, am văzut pe loby un nick neobişnuit : hackerul.
Îmi alesesem ca nick cafeaua-cu-sare şi în scurt timp, după câteva replici cu Noni, după cum mi-a spus că-l cheamă, i-am cerut o poză. Când mi-am verificat mailul, am rămas traznită. Îmi trimisese trei poze: una care îl înfăţişa, un puşti cu părul negru, cârlionţat şi purtând un tricou cu o formaţie punk ; alta, în care era ras în cap, dar nu radical, pentru că avea capul ca tatuat cu tot felul de cerculeţe, iar a treia poză cu o tipă senzuală, cu buze pline, brunetă, cu părul scurt.
-Dar cu tipa ce-i ?l-am întrebat, curioasă.
-E idealul meu de femeie, am văzut pe ecran.
Mă gândeam că tipa era total diferită de mine, eu fiind la vremea aceea roşcată, cu părul lung.
-Bună gagica, i-am spus, cu o uşoară urmă de regret, dar care nu avea cum să transpară pe ecran.
-Dar îmi plac şi blondele, şi roscatele, mi-a răspuns, ca şi cum mi-ar fi ghicit gândul.

(...)
Într-un final am văzut apropiindu-se de mine un puşti nu foarte înalt, cu nişte căşti pe urechi şi un tricou imprimat cu o formaţie punk. ‘Ce crud e’ mi-am zis, gândindu-mă că n-o s-avem ce discuta, cu toate ca impresia asta avea să mi se şteargă curând.
Ne-am luat o cafea cu cicoare şi ne-am aşezat la prima masă de pe terasă. De la bun început, Noni a afişat o siguranţă de sine, secondată de un jemenfisim care îl prindea ; uneori mă privea în ochi întrebător, cu un zâmbet în colţul gurii, curios ce gândesc cu adevărat despre întâlnirea noastră, eu care făceam eforturi să par dezinvoltă, dar eram deja subjugată de farmecul lui.
Mă aşteptam să-mi spună din moment în moment că era timpul să plece la serviciu-avea un job part-time la un net ; era trecut de ora 12 şi pe la 13 trebuia să fie acolo, dar el se încăpăţâna să vorbească cu mine despre o grămadă de subiecte, dar în acelaşi timp aruncându-mi priviri incandescente, ca şi cum ele erau o perdea ce masca singurul subiect la care ne gândeam de fapt amândoi.
Puştiul era plin de viaţă, îmi vorbea de role şi de jocuri pe calculator ( counter strike şi diablo), era spontan, nu avea idei fixe, era un amestec ciudat de copilărie, indolenţă, ambiţie şi deşteptăciune. Era un tip de băiat pe care nu-l mai întâlnisem.
După aia ne-am dus în Cişmigiu şi el s-a aşezat călare pe o bancă, în acelaşi timp privindu-mă cu subînţeles, ceea ce m-a făcut să ma simt ciudat, pentru că nu mai avusesem niciodată o întâlnire cu cineva atât de tânăr. Bine, nu era mai tânăr ca mine decât cu 3 ani, dar avea alura unui pusşti.
Mi-a povestit cum a spart nişte servere de la o binecunoscută televiziune naţională, cum a luat nişte logouri de la un net, era isteţ foc. Aveam de-a face cu un hacker, o creatură inteligentă şi plină de farmec.
După-amiaza, în timp ce el era la serviciu, am intrat din nou pe chat şi Noni mi-a vorbit despre muzică, despre viaţă, simţeam că se leaga ceva ; ‘dacă vrei vino la mine deseară, bem bere, ascultăm muzică,’ i-am spus şi, spre surprinderea mea, a venit.
(...)