I

Erotism şi iubiri platonice echitabile


1990 a adus marea deşteptare a Europei de Est: căderea comunismului, şi în acelaşi timp mi-a adus şi mie marea deşteptare a vieţii, adică prima experienţă erotică; revoluţa anticomunista şi-a manifestat simbolul suprem prin căderea zidului de la Berlin, apoi, de la Berlin, a pornit în linie dreaptă spre mine şi a ajuns prin Matthias, un prieten de familie neamţ, care mi-a adus prima mea revistă sexi.
Atunci nu ştiam că acest cadou nesperat va constitui pentru mine inspiraţia pentru viaţa mea intimă pe viitorii 7 ani. Consider că a fost un gest foarte matur şi chibzuit din partea capului familiei nemţeşti să-mi înmâneze pe ascuns mica revistă ce arăta câţiva tipi în chiloţi. În felul acesta, curiozitatea mea adolescentină privind tabuul sexual a fost mai puţin chinuitoare. Ca mulţumire, şi de altfel fără să ştie că îi returna un favor, tata l-a iniţiat pe Matthias în prima lui experienţă de vânătoare de raţe. Un cadou echitabil.
Ţin minte cu claritate că primul meu film porno-mă rog, erau doar câteva secvenţe-l-am văzut pe un canal de asemenea nemţesc, RTL, într-o seară de joi când ai mei dormeau deja duşi şi eu butonam telecomanda cu precauţie, atentă să nu se trezească să-şi dea seama la ce mă uitam la tv. Atunci să fi avut vreo 18 ani şi eu tot nu apucasem să văd în prim plan ce se afla între picioarele unui barbat, ceea ce mi se părea tot mai mult un lucru care trebuia corectat.
Cunoşteam în schimb cam cum stă treaba cu femeile. Încă de pe la vreo 14 ani, mama, de profesie medic, îmi cumpăra revista Arena, o revistă care iniţia puţin adolescenţii în viaţa intimă-erau câteva povestioare şi uneori şi vreo tipă cu sânii goi-care de asemenea m-a mai lămurit -destul de vag totuşi, pentru că din revistă lipsea tocmai ce mă interesa pe mine, cum stă treaba cu bărbaţii-m-a ferit să confirm absurdităţile pe care le auzeam în jur de la colegii de clasă şi care afirmau sus şi tare că dacă te săruţi cu un băiat rămâi gravidă.
Cu toate astea, eram o fată destul de timidă, nu îndrăzneam să abordez băieţii care îmi plăceau. De altfel, îmi placea de unul singur, un coleg de clasă, Rin, un băiat frumos, blond, deştept, întruchiparea pentru mine a Prinţului din poveste. Pe vremea aia, în plin comunism, nici nu aveai alte distracţii decât să visezi la Prinţul din poveste şi la ciocolata care era mult mai rară în ţara noastră decât specia masculină.
Aveam un talent sacru să visez şi mai ales să rămân cu visatul. Când din greşeală Rin îmi atingea mâna, credeam că mă iubeşte ; când se uita la mine o dată într-o zi, aveam senzaţia că zbor. Şi zburam de-a binelea cu ochii deschişi, ignorând realitatea.
În 1990 aveam 13 ani şi îl plăceam pe Rin deja de 6. În tot acest interval nu s-a întâmplat între noi mare scofală, în afară de un dans în clasa a IV-a şi câteva bluesuri cu ocazia zilei lui de naştere, pe care evident le-am considerat drept dovezi de dragoste încă nemărturisită.
Anul acela a fost crucial şi pentru că am experimentat marea glorie artistică a tinereţii mele: participarea mea la prima olimpiada naţională liberă de limba română ; un moment de glorie, ce promitea revelarea întregii mele existenţe, sublimarea ei prin altceva decât dragoste, care se lăsa aşteptată. Aveam să învăţ însă în scurt timp că iluzia gloriei e în schimb şi mai deşartă decât iluzia dragostei.
România era într-un moment extraordinar : toată naţiunea română se pregătea să înceapă o viaţă în adevărata democraţie ; dar abia ce s-a instaurat euforia primelor momente de libertate, şi în ce mă priveşte a descoperirii primelor senzaţii erotice, a venit şi prima răsturnare de situaţie : România a cunoscut prima mineriadă, eu prima confruntare cu ravagiile făcute de hormoni, care mi-au crescut apetitul de mâncare şi mai ales în ce priveşte dulciurile. Mă uitam în continuare după Rin, dar el nimic. Din timidă ce eram, am devenit astfel şi mai timidă.
Nu ştiu cum s-a făcut că atât eu, cât şi România, am trecut atunci printr-o perioadă de letargie îngrozitoare, ea neavând puterea să instaureze cu adevărat democraţia pentru încă câţiva ani, eu neputând să mă smulg din amorţeala vieţii mele interioare, care îmi înghiţea orice tentativă de a-mi clarifica viaţa sentimentală. Cred că inconştient, voiam să mai amân momentul în care iluzia mea avea să se izbească de realitate, pentru că iluzia asta mi se părea că dă gust vieţii mele altfel fade ; în sfârşit, când eşti îndrăgostit, n-ai ce să-i faci ; trebuie să aştepţi să treacă de la sine, dezîndrăgostirea nu vine cu forţa.
Ciocolata din ţări străine nu-mi mai ajungea, dar descoperisem un truc : dacă amestecam cacao cu apă şi zahăr, ieşea o pastă care se putea numi ciocolată. Astfel de pastă o preparam la miezul nopţii, în linişte, şi apoi o ungeam pe câteva felii de pâine. În felul acesta mi se părea că-mi calmez trupul şi găseam o mică satisfacţie zilei ce trecea tern şi fără priviri din partea băiatului la care visam. Începeam să cunosc astfel beneficiile industriei de distracţii, în care înlocuieşti nevoia de tandreţe şi sex cu pasiunea pentru mâncat sau shopping.
La fel cum România a trăit următorii ani într-o iluzie totală a democraţiei, la fel am trăit şi eu o iluzie totală a dragostei. Românul s-o fi nascut el poet, dar s-a născut şi expert în iluzii. Pe parcursul vieţii am observat că românii sunt experţi în a-şi da cu părerea despre orice, mai ales dacă nu cunosc subiectul, sunt experţi în a-şi imagina o situaţie, dar când e vorba să explice sau să acţioneze, li se taie corabia. În plus, merg într-o singură direcţie a mentalităţii şi vai de cine încearcă să-i facă să-şi schimbe opinia.
La fel şi cu mine. Am ţinut-o una şi bună că eu numai pe Rin îl vreau, indiferent dacă se uita şi el la mine sau nu. Povestea asta a durat vreo 10 ani.

Blond, nu foarte înalt, cu nasul în vânt, eram îndrăgostita de el până peste cap, ca de altfel majoritatea colegelor mele, inclusiv Cornelia. Dar nu-mi plăcea s-o recunosc, pentru că faptul că şi alte fete îl plăceau îmi dădea o senzaţie că era prea accesibil, iar eu eram obsedată de unicitate.
Pe vremea aceea citeam Romanul adolescentului miop şi mi-a intrat tare în cap că trebuia să fac totul să duc o viaţă cât mai puţin obişnuită, şi că trebuia să fiu unică, altfel urma să devin o fiinţă obişnuită, care nu avea să atingă niciodată profunzimile legate de fiinţa umană. Unicitatea mea era dată de faptul că mă uitam doar după un singur băiat: Rin.
După şcoală, eu şi Rin ne duceam de obicei împreună acasă, pe malul unei ape, pentru că stăteam relativ aproape unul de altul. Seara, înainte să dorm, inventam un întreg scenariu despre plimbarea respectivă şi nu adormeam până nu vedeam clar în minte o dovadă că şi lui Rin îi place de mine.
Uneori, totuşi, realitatea mă izbea când îl vedeam că se uită galeş după câte vreo tipă; atunci închideam ochii, să nu văd şi să nu aud nimic din ce nu mi-ar fi plăcut. O tactică ce funcţionează într-adevăr.
M-am născut cu un talent deosebit de a mă minţi pe mine însămi, ceea ce poate fi un instrument de nădejde, dar care, amplificat, poate duce la lungi perioade de iluzii, şi una din marile iluzii este iubirea platonică, când nu are nici o şansă să devină relaţie intimă.

Unul din momentele de vârf ale relaţiei mele cu Rin a fost după ziua unei tipe, Deea, ai cărei părinţi se cunoşteau cu părinţii lui Rin şi care l-a invitat la petrecere; nu mai ştiu cum am ajuns şi eu pe acolo, destul e că după ce s-a terminat petrecerea, eu şi Rin ne-am dus acasă împreună, străbătând tot cartierul acela pe jos. Cum pe mine mă dureau picioarele de la pantofii cu toc, la un moment dat i-am dat jos şi, luându-l la braţ pe Rin, am străbatut cu el, desculţă, o mare parte din oraş, până în apropierea parcului 1 Noiembrie, lângă liceul nostru. Ajunsă acasă, eram toată un ţipăt de bucurie, văzând în acea plimbare braţ la braţ un fel de ducere la altar. Colac peste pupăză, Rin m-a dus la el acasă, cu care ocazie mama lui mi-a împrumutat o pereche de pantofi.

Totuşi, nici după ceremonia asta Rin nu mi-a dat vreun semn clar că se gândeşte la mine.
În momentele în care mă gândeam mai profund la toată situaţia, vedeam foarte clar cum se uita la alte tipe, şi atunci simţeam ghimpele revoltei.

Într-un astfel de moment m-am hotărât să mă răzbun, să-i arăt că pot şi fără el. Trecuseră 10 ani, ce naiba, şi el nimic!
Cum ar zice Paulo Coelho, tot cerul conspiră ca dorinţa ta, dacă e adevărată, să devină realitate. Asta face ca, la scurtă vreme după aceea, numai ce văd că pe uşa clasei intră trei flăcăi ca nişte zmei, ca în poveştile nemuritoare, să ceară mâna prinţesei; mai precis să anunţe înfiinţarea unui fan club al unui grup de rock. Cum mă uitam la ei, dintr-o dată m-a fulgerat un gând: da pe unul din ei l-am mai văzut undeva! Şi când am localizat unde, imediat m-am însufleţit.
Nu ştiam cu ce se mănâncă muzica grupului, dar am sărit prima să mă înscriu. Cu această ocazie am avut plăcerea să stau ochi în ochi cu unul din băieţi, Tavi, un blond cu părul rebel şi cu ochii albaştri, a cărui privire m-a săgetat pe loc, eliberând din hormonii mei ce stătuseră săracii închişi atâta amar de vreme.
Dar nu pe băiatul acesta îl cunoşteam de undeva, ci pe altul înalt, brunet, cu o feţişoară dulce, pe nume Caius. El era singurul băiat din liceu care putea concura cu Rin. La un cerc de matematică pe judeţ, la care nu mai ţin minte cum de aterizasem şi eu, Caius a rezolvat o problemă căreia Rin nu i-a găsit rezolvare. Caius era singurul rival al lui Rin.
N-am pierdut vremea şi am devenit foarte îndrăzneaţă, intrând în vorbă cu Caius. Spre satisfacţia mea, am văzut că se uită la mine cu interes. Asta şi voiam. Voiam ca în cele din urmă Rin să mă vadă cu un tip mai valabil ca el!
L-am ameţit pe Caius cu totul, până am devenit prietena lui oficială; asta, în ochii noştri, însemna să mergem împreună la chefuri, să abordăm subiecte interesante de discuţie, să ne telefonăm des, consultându-ne despre ce aveam de învăţat şi cam atât; ţin minte că o dată ne-am dus la majoratul unui coleg ce stătea într-o vilă din centru şi că la un moment dat băieţii au coborât în pivniţă şi s-au întors de-acolo după vreo jumătate de oră; ‚aţi băut un butoi de vin?l-am întrebat pe Caius, care avea obrajii roşii şi arunca din când în când priviri scânteietoare amicilor lui. ‚Am stat şi noi de vorbă’, mi-aduc aminte răspunsul cu zâmbet în colţul gurii.
Adevărul e ca nici nu-mi păsa prea tare de ce făcea el cu viaţa lui, atâta vreme cât mie îmi dădea ce aveam nevoie: o imagine a unui cuplu a cărei contemplare îl intriga pe Rin.
Cum eram toţi la acelaşi liceu, n-a trecut mult şi Rin ne-a zărit împreună; reacţia lui a părut intrigată; după bunul meu obicei de a exagera lucrurile, îmi spuneam că Rin suferea şi el puţin.
Dar am mai observat un lucru: că începusem să simt indiferenţă faţă de Rin; era un semn bun după atâta timp; evident, asta se întâmpla pentru că eram sub impresia lui Tavi.

Tavi şi-a ţinut şi el majoratul, în incinta unui pasaj din centru, Vulturul Argintiu, la sediul unui partid al cărui preşedinte era tatăl lui; mă uitam la el şi aveam furnici în stomac, dar ştiam că şi el era o cauză pierdută, mai ales că se uita deja după altă tipă. Nu înţelegeam de ce naiba îmi cădeau cu tronc numai tipi care se uitau după altele. Dar adolescenţa este un mare neînţeles, din cauza că nu a stabilit nimeni cu exactitate geometria hormonilor şi modalitatea cea mai bună de a-i satisface fără să suferi deloc.
Pe când savuram eu o discuţie în trei cu Caius şi Tavi, bucurându-mă de imaginea acestuia din urmă la fel cum savuram o poză cu un bărbat în lenjerie, am văzut că în mijlocul sălii un cuplu începuse să se sărute languros, cum nu mai avusesem ocazia să văd până atunci. Tipa îl încălecase pe tip şi se vedea cum se sărutau cu limba, înnebuniţi.
În acel moment, provocându-mi o adâncă mirare, Caius mi-a zis: hai să facem şi noi aşa. M-am uitat la el mirată, ce-i venise dintr-o dată aşa o pasiune, el care era mai tot timpul molâu şi nu era interesat de astfel de subiecte. Evident, i-am spus că nici prin cap nu-mi trece. Pe atunci, noţiunea pe care o aveam eu despre sărut era foarte vagă: pe de o parte auzisem că a te săruta cu limba e scârbos, pe de alta auzisem şi că se numea french kiss şi ca era ceva plăcut.
Dar, tot în acel moment, am văzut cum Tavi se uita galeş la tipa pe care o fila; atunci m-am hotărât şi i-am zis lui Caius: ok, hai să încercăm, dar facem şi noi o plimbare, să nu ne vadă lumea.
Sub nici o formă nu voiam ca noua mea pasiune să se transforme iar într-o lungă iubire platonică; dar de altfel mi-am dat seama în scurt timp că nici nu avea atuuri sa fie, pentru că îi găseam multe imperfecţiuni lui Tavi; începeam să mă deştept.
După câţiva paşi prin pasajul Vulturul Argintiu, Caius s-a oprit deodată şi m-a privit cu un zâmbet; eram sub un lampadar ce lumina puternic strada pustie; atunci s-a aplecat şi mi-a dat primul sărut; buzele au făcut o dată ţoc şi asta a fost. Apoi, Caius, pradă unei emoţii năvalnice, a început să ţipe pe stradă:
-Te-am dezvirginat!Te-am dezvirginat!

Cele mai interesante relaţii sunt cele în care nu intervine prea mult pasiunea ; oricum pasiunea trece repede şi-n plus, ea are funcţia de a-ţi pune un văl pe ochi, care nu te lasă să-ţi vezi partenerul aşa cum e el în realitate. Între mine şi Caius nu era pasiune, dar era un fel de pact care ne permitea să ducem o viaţă de ochii lumii, în acelaşi timp mânaţi fiecare de interese diferite. În plus, discuţiile cu el îmi deschideau alte universuri, ale ştiinţei, filosofiei, istoriei, chiar ale paranormalului. Era o uniune echitabilă.