vendredi 13 juillet 2007

II

Cand nu e sex, e administratie

Dar unde atracţie nu e, nici sex nu e. Evident, între mine şi Caius nu s-a mai întâmplat nimic şi începeam să fiu angoasată. Câteva prietene, printre care şi Cami, o prietenă ce-o ştiam din copilărie, îşi începuseră deja de ceva vreme viaţa sexuală şi mai mult, îmi povesteau cu lux de amănunte cum se desfăşura o partidă de sex.
În momentele în care simţeam că explodez, că nu mai puteam de necaz, să aud aceste istorisiri, mă plimbam des cu altă prietenă din copilărie, Iris, care nu-şi începuse viaţa sexuală, la fel ca mine şi care prin asta, nu mă făcea să mă simt prost. Şi atunci debitam noi din conceptele mentalităţii clasice, că e mai bine să aştepti, că e mai bine să faci asta când te măriţi, în sfârşit, aberaţii în care nu credeam nici o clipă, dar ă căror rostire era mângăietoare, îmi alina suferinţa interioară. În schimb Iris ea chiar credea ce spunea, asta aveam s-o constat de mai multe ori, dar în fond asta o privea direct şi personal.

Aucun commentaire: