V

Când nu ai cu cine să ţi-o pui


Viaţa mea intelectuală era în plină perioadă iluministă, dar viaţa mea intimă nu mai continua nicicum. Când mă întâlneam cu Cami, îmi povestea ca de obicei, scene fierbinţi din rapoartele ei sexuale şi la un moment dat mi-a povestit de o tipă care nu şi-o mai pusese de ceva vreme, zicând: săraca de ea, cred că e naşpa să ai păianjeni în păsărică.
E nasol să fii tânăr, frumos, gata să te fuţi şi să nu ai cu cine. Dar România e o ţară plină de femei frumoase şi competiţia pentru a găsi un mascul mişto e acerbă. Era de asemenea nasol să recunosc că nu aveam nici un pretendent, şi deşi încercam vechiul meu truc: să-mi imaginez că de fapt am pretendenţi, reveneam repede cu picioarele pe pământ şi mă izbeam de realitate: în jur nu se arăta nimeni doritor să mă omagieze în acest sens.

În afară de Pişto. Pişto era tot un comentator radio, care era de fapt profesor, un bărbat de o inteligenţă sclipitoare şi cu o voce virilă de mă scotea din minţi. Ţin minte că după masa, la ora 16, avea săptămânal o emisiune culturală; stăteam şi ascultam nemişcată vocea aceea care mă înnebunea.
Ţinea şi el emisiuni de cultură, avea chiar un faimos concurs de ghicit noţiuni. Ţin minte că m-am înscris şi eu, imediat ce i-am auzit vocea, şi am simţit, de la acea primă conversaţie, că era interesat de mine. Avea o voce tărăgănată şi virilă, iar eu eram tânără şi doritoare de sex.
Dar ştiam că era mai mare ca mine cu vreo 15 ani şi chestia asta m-a cam inhibat atunci.
Totuşi, în perioada în care traversam o criză existenţială, m-am gândit să-i aud din nou vocea. Şi din vorbă în vorbă, m-a întrebat o dată foarte direct:
-Eşti liberă?
Era exact ce voiam să aud. Lungi conversaţii mai duceam cu el sub plapumă noaptea, când punea nocturna radio ! Îmi punea muzica pe care o voiam-oldies but goldies, îmi spunea că e mort după mine, îmi spunea vorbe dulci şi eram ameţită.
Astfel încât, când ne-am întâlnit prima oară, tot în studioul de radio, am putut foarte bine să ignor faptul că avea peste 40 de ani, un tricou soios, sub care se profila un început de burtă vizibil, era cam chel şi mirosea a transpiraţie. M-am agăţat de ochii lui albaştri, de un tulbure fascinant ; asta mă face să-mi amintesc un banc : el îi spune ei : dragă, ce frumoşi ochi albaştri ai, ca şi culoarea apei din toaleta mea !
Tipul avea o personalitate puternică şi mă ameţea, spunându-mi că mi-ar fi bine cu el. Îmi enumera funcţiile pe care le avea-era şi membru într-un partid ecologist şi o dată, ţin minte, mi-a dat întâlnire într-o dugheană puturoasă, şi şi-a desfăcut geanta diplomat-era îmbracat în tricou şi şlapi-şi mi-a arătat nu ştiu ce documente, din care am înţeles că câştiga destul de bine.
Cred că cel mai bine i se potrivea meseria de crainic radio. Să vorbească cu vocea lui răguşită, să modereze concursuri de cultură-ceea ce şi avea de altfel-dar să nu-şi scoată capul în lume. Cu siguranţă, era mai bine aşa.
Prima noastră întâlnire amoroasă s-a desfăşurat într-un lan de porumb. Ne-am întâlnit după orele lui la şcoală ; venise să mă ia cu maşina lui, o Dacia veche, cărămizie, cu vopseaua ce căzuse pe ici şi colo, dezvăluind pete de rugină şi cu scaune pline de arcuri ce scârţăiau. Dar mie nu-mi păsa deloc : puteam să fiu şi pe o cămilă, sau pe un măgăruş, atâta vreme cât scăpam de obsesia păianjenilor.

A urcat maşina pe un deal din oraş ; un lan de porumb se profila în apropiere. Nu era nici ţipenie în jur, astfel ne puteam concentra asupra hormonilor ; cu toate că, în momentul când s-a apropiat de mine şi am simţit o duhoare de legume stricate, hormonii mi s-au inhibat tot aşa cum ariciul se retrage între acele lui ; dar eram pe drumul pe care îl voiam, aşa că mi-am ţinut respiraţia în timp ce-mi dădea un sărut libidinos.

O vreme am stat calmă şi nu l-am mai contactat, dar după aceea am uitat de toată tărăşenia şi obsesia mea despre păianjeni a revenit, mai ales că tot aşteptam şi tot nu apărea altcineva.
Până la urmă, după multe sesiuni de conversaţii în care îşi arcuia vocea până la refuz, într-o seară în care auzeam pisicile în călduri mirolăind, i-am cedat. Apartamentul lui-de fapt era apartamentul mamei lui-că el stătea altundeva-era suficient de burghez-un pian tronând în mijlocul camerei-o bibliotecă plină ochi cu cărţi-în rest praf cât încape-ca să mă facă să visez, în timp ce închideam ochii văzându-l pe Pişto aplecat asupra mea. Atunci am mai învăţat un lucru : unii oameni sunt total incompatibili sexual. N-am simţit nimic, nici un gram de plăcere, ci doar o continuă greaţă. Nu ştiu ce naiba mâncase, probabil tot mâncarea aia ungurească de legume, numită lecio.