Cap IX Poetul

Mi-a trecut cu greu de Zimbru, nu mă puteam lipi de nici un alt băiat. Îmi petreceam timpul liber-mi cel din timpul cursurilor-scriind poezii. Mai scriam o poezie, mai boceam iluzia iubirii mele pentru el. Totul era scldat într-o ceaţă lacrimogenă şi fără sens.
Colegele mele de cameră-două surori-erau subţirele şi intelectuale, păreau că au alte preocupări decât mine ; toată ziua le vedeam cu nasul în cărţi ; o chestie pe care voiam şi eu s-o fac, dar care în general mi se părea fără sens ; în schimb, talentul pe care-l apreciam cel mai mult la ele era arta cu care făceau supă de ştevie ; în ce mă priveşte, mai găteam şi eu, dar gatitul mei consta în încălzirea mâncării pe care o primeam de acasă în pachete, o dată la două săptămâni ; în rest, îmi luam câte o conservă de pate sau turtă dulce.
Am mâncat turta dulce cam trei ani la rand, că n-aveam bani de alt desert. Uneori mă uitam cu jind la vreo colegă cu talente în dexteritate, care mai şutea câte un fruct, o Eugenia sau un cub knor; mi-ar fi plăcut să am şi eu astfel de talente.
Cu succesul la băieţi era chiar ca la începutul adolescenţei : cine vine nu-i de mine, cine-mi place bai nu-mi face, cu alte cuvinte eu şi cei de care îmi plăcea-se mai întâmpla să-mi cadă cu tronc vreun coleg sau chiar profesor, aşa cât să-mi reîmprospătez imaginaţia când mă aflam seara în pat- eram ca două trenuri paralele care nu se întâlnesc nici din greşeală.
După ore şi chiar în timpul orelor, când era mare plictiseală, mă apucam să scriu poezii. Evident, nu le arătam la nimeni, pentru că erau cam lacrimogene şi eram conştientă de asta, nu aveam chef ca cineva care mă cunoştea cât de cât să afle de dragostele mele imaginare şi platonice, mai bine-zis de stările mele melancolice, aşa le-aş putea numi cel mai bine.Totuşi, după o vreme mi-am zis să le dau cuiva avizat să le citească. Şi unde puteam găsi o opinie mai bună decât într-un cenaclu.
M-am tot interesat în jur unde să găsesc aşa ceva ; în cele din urmă, în holul Facultăţii de Litere, am văzut un anunţ care mă interesa : Cenaclu Literar.
N-am pierdut vremea şi am sunat imediat la numărul de telefon afişat. La capătul celuilalt al firului de telefon mi-a răspuns un tip cu o voce subţire, plăcuta.
I-am dat neîntârziat rendez-vous lângă Cişmigiu şi m-am prezentat cu emoţie, ţinând în braţe câteva foi cu poezii. Dintr-un autobus a coborât un tânăr slab, cu nişte ochi calzi ca mierea. Faptul că era îmbrăcat aproape în zdrenţe m-a cam descumpănit, totuşi, privirea lui mi-a plăcut; asta a fost prima mea întâlnire cu poetul rebel M, liderul unei generaţii de poeţi din care aveam să fac şi eu parte, dar într-un mod cu totul special.

Peste câteva zile l-am auzit recitând în Lăptărie, unde am mers cu un tip pe care mi l-a prezentat Daphné, şi atunci am avut o adevărată revelaţie.
Nu mai auzisem versuri atât de radicale şi de şocante!’Îţi introduc penisul meu negru în gură, Romania’
Versurile lui mi-au răsunat în creieri şi în suflet ca o simfonie despre realitatea românească.
Am simţit că am găsit un profet al literaturii pe care îl căutasem demult; stăteam, fumam şi nu-mi venea să cred că cineva putea să aibă un curaj atât de pregnant să scrie într-o asemenea manieră; pielea mi se făcuse găină şi mă gândeam cum ar fi să încerc să scriu şi eu în aceeaşi manieră.